Un studiu clinic în care era testată o imunoterapie împotriva cancerului pulmonar dezvoltată de grupul farmaceutic elveţian Roche a fost întrerupt din cauza rezultatelor slabe privind eficacitatea, relatează Reuters.
În studiul clinic, denumit SKYSCRAPER-06, era testată siguranţa şi eficacitatea tratamentului tiragolumab, administrat în combinaţie cu alte medicamente, în comparaţie cu tratamentul cu Keytruda (pembrolizumab).
Compania farmaceutică a anunţat că a decis să oprească studiul după ce rezultatele au indicat că tratamentul cu tiragolumab nu a încetinit progresia bolii şi nici nu a îmbunătăţit supravieţuirea în comparaţie cu terapia cu pembrolizumab.
"Aceste rezultate sunt dezamăgitoare, pentru că am sperat că această combinaţie terapeutică poate genera perspective mai bune pentru pacienţii cu cancer pulmonar fără celule scuamoase metastatic", a declarat directorul medical al Roche, Levi Garraway, citat într-un comunicat al companiei.
Medicamentul tiragolumab a obţinut rezultate sub aşteptări şi într-un alt studiu clinic, pentru care au apărut primele rezultate în 2022.
Şi în acest studiu, care a inclus un grup diferit de pacienţi cu cancer pulmonar, tratamentul nu a încetinit progresia bolii. Datele privind rata de supravieţuire la acest prim studiu clinic nu au fost încă publicate, fiind aşteptate pentru a doua jumătate a acestui an.
Medicamentul tiragolumab face parte dintr-o nouă clasă de terapii denumită anti-TIGIT, în care au investit mai multe companii farmaceutice.
Compania Roche a precizat că va analiza dacă pot fi realizate schimbări care să ducă la continuarea programului tiragolumab.