Pentru 2024, Ministerul Sănătăţii a stabilit un buget de 860 de milioane de lei pentru cele 13 programe naţionale de sănătate publică pe care le finanţează, în scădere cu peste 30% faţă de bugetul din 2023. La jumătatea anului, autorităţile au admis că banii nu sunt suficienţi, astfel că Guvernul a alocat fonduri suplimentare, de 200 milioane lei, pentru a le susţine. O a doua suplimentare a bugetului a fost decisă în şedinţa de săptămâna aceasta a Executivului. Sumele vor fi folosite pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate publică, pentru serviciile de ambulanţă şi pentru asigurarea unor drepturi salariale.
Astfel, o hotărâre aprobată de guvern şi publicată joi în Monitorul Oficial prevede majorarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 223,6 milioane lei.
Din această sumă, 182,3 milioane lei sunt alocate în vederea asigurării fondurilor necesare pentru derularea activităţilor din cadrul programelor naţionale de sănătate publică şi pentru asigurarea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare a serviciilor de ambulanţă.
De asemenea, o sumă de 41,3 milioane lei a fost alocată pentru asigurarea drepturilor salariale ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în cabinetele de medicină legală din structura spitalelor publice, precum şi pentru bunuri şi servicii necesare pentru funcţionarea acestora.
Bugetul iniţial din 2024 al programelor naţionale de sănătate publică a fost aprobat printr-un ordin al ministrului Sănătăţii (nr. 1.640/2024), fiind de 860 milioane lei, în scădere drastică atât faţă de anul trecut (cu 31%, de la 1,247 miliarde lei), cât şi faţă de bugetele din anii precedenţi (spre exemplu, bugetul din 2021 a fost de 1,77 miliarde lei).