O nouă lege permite cabinetelor de familie, dar şi punctelor de lucru deschise de acestea, să obţină, la cerere, statutul de "unitate sanitară de utilitate publică", la cerere. Actul normativ, promulgat marţi de preşedintele Klaus Iohannis, a fost iniţiat în primăvara acestui an de un grup de parlamentari PNL şi a fost adoptat în doar câteva luni de ambele camere ale Parlamentului. După intrarea în vigoare a noii legi, cabinetele de medicină de familie care obţin statutul de utilitate publică vor putea funcţiona în spaţii primite gratuit de la autorităţile locale.
Noua lege a fost iniţiată deoarece Legea nr. 95/2006 (privind reforma în domeniul Sănătăţii) prevede posibilitatea ca autorităţile locale să acorde facilităţi şi stimulente pentru instalarea medicilor de familie în localităţile respective, precum darea în folosinţă, în mod gratuit, a unui spaţiu deţinut de autorităţile publice pentru deschiderea unui cabinet de medicină de familie.
Cu toate acestea, această prevedere nu poate fi aplicată deoarece legislaţia actuală prevede că dreptul de folosinţă asupra bunurilor aflate în proprietate publică se poate acorda, cu titlu gratuit şi pe termen limitat, doar instituţiilor de utilitate publică.
Din această cauză "s-a semnalat imposibilitatea încheierii cu medicii de familie a unor contracte de comodat - darea în folosinţă gratuită a spaţiilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţie de cabinet de medicină de familie", arată iniţiatorii actului normativ, în expunerea de motive.
Soluţia găsită pentru a permite oferirea de spaţii în mod gratuit medicilor de familie de către autorităţile locale este de a permite cabinetelor de medicină de familie să obţină, la cerere, statut de utilitate publică.
"Asistenţa medicală primară este asigurată prin cabinetul de medicină de familie, care poate fi unitate sanitară de utilitate publică. Statutul de «unitate sanitară de utilitate publică» se acordă cabinetelor de medicină de familie, la cerere", prevede noul act normativ, care completează un articol din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Noua lege permite, de asemenea, şi punctelor de lucru deschise de cabinetele de medicină de familie să obţină statut de utilitate publică.
Potrivit unei legi care a intrat în vigoare în 2019, un cabinet de medicină de familie poate deschide cel mult două puncte de lucru secundare, dacă pot acoperi cel puţin 10 ore de lucru pe săptămână în cadrul acestora.
“Cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru în altă unitate administrativ-teritorială, unde nu funcţionează un alt cabinet medical în specialitatea medicină de familie, dacă solicitantul asigură un program fracţionat de minim 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază”, prevede legea menţionată.