Medicul Horaţiu Remus Moldovan de la Spitalul Clinic Judeţean Mureş a fost numit în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu.
Decizia a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial.
Numirea vine după ce una din funcţiile de secretar de stat a fost eliberată după ce dr. Andrei Baciu a fost numit în funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în luna august 2023.
Conf. univ. dr. Horaţiu Moldovan este şeful laboratorului de explorări funcţionale din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş şi cadru didactic la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din acelaşi oraş.