Din octombrie 2023, România are o nouă lege (Legea nr. 269/2023) carea introdus un nou sistem de colectare a medicamentelor expirate de la populaţie, aflat în responsabilitatea spitalelor publice şi private, costurile fiind acoperite din bani publici. Actul normativ a suferit modificări importante în Parlament, în condiţiile în care iniţiatorii propuneau ca obligaţia de a colecta deşeuri de medicamente să cadă în sarcina farmaciilor, iar costurile să fie acoperite de industria farmaceutică. Chiar dacă legea trebuia în teorie să se aplice de la 1 ianuarie 2024, Ministerul Sănătăţii a emis abia în luna aprilie instrucţiunile privind modalitatea de gestionare a deşeurilor de medicamente neutilizate sau expirate provenite de la populaţie, astfel încât spitalele să poată gestiona noul sistem. La aproape opt luni de la intrarea în vigoare a noii legi, spitalele au început treptat să o pună în aplicare, de obicei impunând orare stricte pentru colectarea deşeurilor de medicamente.
Noile reglementări prevăd amenajările necesare în cadrul spitalelor pentru colectarea deşeurilor de medicamente. Astfel, recipientele de colectare a deşeurilor de medicamente trebuie amplasate în curtea spitalului, într-un spaţiu special destinat.
Totuşi, programul de funcţionare al acestor spaţii de colectare a deşeurilor de medicamente amenajate de către spitale nu a fost reglementat, rămânând la latitudinea unităţilor sanitare.
Treptat, spitalele publice şi spitale au pus în aplicare noua lege. Spre exemplu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a pus la dispoziţia populaţiei, începând din luna mai 2-24, un punct de colectare a deşeurilor provenite de la medicamentele expirate sau neutilizate, deschis în fiecare zi de miercuri, între orele 9.00 şi 11.00.
Şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti a anunţat miercuri că pune la dispoziţia populaţiei un centru de colectare a deşeurilor medicamentoase, deschis tot în fiecare zi de miercuri, în intervalul orar 12.00 - 13.00.
Alte spitale publice şi private au deschis astfel de centre de colectare cu orare de funcţionare mai extinse. Astfel, Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea a deschis un centru de colectare deschis în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, între orele 10.00 şi 12.00.
Şi spitalele private sunt obligate să creeze astfel de centre de colectare. De exemplu, spitalul Băneasa din cadrul reţelei Regina Maria a amenajat un centru de colectare de medicamentele expirate sau nefolosite de la populaţie, deschis în zilele de marţi şi vineri, în intervalul orar 10:00 - 12:00, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul furnizorului de servicii medicale.
Deşeurile de medicamente rezultate de la populaţie sunt reprezentate de medicamente cu termenul de valabilitate depăşit, medicamente care nu mai sunt utilizate, reziduuri de medicamente, medicamente care au recipiente deteriorate sau medicamente retrase de pe piaţă, conform noii legislaţii.
Există patru categorii de deşeuri de medicamente care pot fi colectate în aceste centre deschise în cadrul spitalelor:
- deşeuri de medicamente citotoxice şi citostatice.
- deşeuri de medicamente de tip tablete, pastile, cutii, unguente, siropuri.
- deşeuri de medicamente în stare lichidă (fiole de sticlă, seringi preumplute).
- deşeuri de medicamente în recipiente sub presiune (spray-uri).
Potrivit instrucţiunilor emise în luna aprilie de Ministerul Sănătăţii, deşeurile de medicamente se colectează diferenţiat de cele rezultate din activitatea medicală a spitalului, pe câteva categorii separat.
Astfel, deşeurile de medicamente, inclusiv de citotoxice şi citostatice, se colectează în recipiente confecţionate din carton sau plastic, prevăzute în interior cu sac din polietilenă care să nu permită scurgeri de lichid. Recipientele trebuie prevăzute cu sistem antiretur, pentru a împiedica recuperarea deşeurilor.
În schimb, deşeurile de medicamente aflate în stare lichidă, conţinute într-un recipient cu potenţial înţepător sau tăietor (fiole din sticlă, seringi preumplute cu reziduu de medicament sau goale), trebuie colectate în recipiente specifice acestora, prevăzute cu sistem de închidere temporară şi definitivă.
Ultima categorie este cea a deşeurilor de medicamente aflate în recipiente sub presiune, care se colectează separat de celelalte categorii, fără a fi eliminate prin incinerare. Acestea urmează circuitul deşeurilor reciclabile, potrivit noilor reglementări.
CUM ARĂTA SISTEMUL DE COLECTARE PROPUS INIŢIAL
În varianta propusă de iniţiatori, proiectul legislativ stabilea un circuit clar de colectare a deşeurilor, finanţat printr-o taxă plătită de către producători, şi înfiinţarea de organizaţii de implementare a răspunderii extinse a producătorului (OIREP).
De asemenea, proiectul obliga farmaciile să încheie contracte în vederea gestionării deşeurilor cu firme autorizate în colectarea acestor tipuri de deşeuri. Iniţiativa legislativă impunea amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 lei pentru neîndeplinirea obligaţiilor de colectare gratuită a deşeurilor pentru orice persoană şi pentru neîncheierea de contracte de gestionare a deşeurilor de medicamente cu firme specializate.
În forma finală a legii nr. 269/2023, doar spitalele publice şi private au obligaţia de a colecta deşeuri medicamentoase – ceea ce înseamnă că numărul punctelor de colectare se reduce semnificativ, de la aproape 10.000 (numărul total de farmacii din România) până la mai puţin de 700 (numărul de spitale publice şi private în contract cu casele de asigurări de sănătate).
CUM VOR FI COLECTATE MEDICAMENTELE EXPIRATE PRIN SPITALE
Varianta de compromis la care s-a ajuns în Parlament ţine seama de faptul că spitalele au deja contracte cu firme specializate în neutralizarea deşeurilor medicamentoase, explica anul trecut deputatul dr. Adrian Wiener, unul dintre iniţiatorii proiectului legislativ, pentru 360medical.ro.
Astfel, pentru a aplica noua lege, spitalele publice şi private trebuie să instaleze, în zone accesibile pentru populaţie, containere speciale pentru colectarea deşeurilor medicamentoase.
Acestea vor fi preluate de firmele care au deja contracte cu spitalele respective, iar costurile suplimentare, pentru volumul colectat în plus de deşeuri, vor fi acoperite din bugetul de stat.
“Costurile pentru desfăşurarea operaţiunilor (…) de către spitalele publice sau private, se asigură prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Metodologia se stabileşte prin norme aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii”, prevede legea.
Potrivit actului normativ, deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă vor fi obligaţi să introducă atenţionarea “MEDICAMENTELE EXPIRATE TREBUIE RETURNATE ÎN SPITALE” în etichetarea medicamentelor.
Implementarea acestei prevederi se va face cu ocazia primei modificări a prospectului medicamentului, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2028, prevede noua lege.