Ministerul Sănătăţii a declarat încetarea epidemiei de rujeolă la nivel naţional, începând de miercuri. Epidemia a fost declarată la începutul lunii decembrie 2023, având în vedere creşterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum şi numărul mare de spitalizări în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase al copiilor infectaţi.
Încetarea epidemiei s-a făcut printr-un ordin al ministrului Sănătăţii (nr. 4.322/2024), publicat marţi seară în Monitorul Oficial.
Încetarea epidemiei de rujeolă a fost declarată în condiţiile în care numărul săptămânal de cazuri noi de rujeolă a scăzut sensibil în ultimele săptămâni în România, după vârfurile atinse în primăvară.
Ultimele date raportate de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) arată că săptămâna trecută (19-25 august) a fost raportate 457 de noi cazuri de infectare şi niciun deces.
Spre comparaţie, în primăvară erau raportate aproape 900 de cazuri săptămânal.
Numărul total de cazuri a ajuns la 23.690 în 25 august (de la 1 ianuarie 2023, începutul perioadei de supraveghere), fiind raportate şi 21 de decese.
Cea mai mare incidenţă a cazurilor de rujeolă este în judeţele Braşov (382,8 de cazuri la 100.000 de locuitori), Alba (301,9) şi Călăraşi (274,5).
La polul opus, cele mai mici incidenţe au fost înregistrate în Vaslui (11,2/100.000 locuitori), Mehedinţi (12,5 cazuri, 5,7/100.000) şi Bihor (20,6/100.000).
Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional, în 5 decembrie 2023, motivând decizia prin creşterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă şi prin numărul mare de spitalizări în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase al copiilor infectaţi.
În februarie 2024, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că mai mult de jumătate din ţările lumii vor fi expuse unui risc ridicat sau foarte ridicat de apariţie a rujeolei până la sfârşitul anului, dacă nu se iau măsuri urgente de prevenire.
Cazurile de rujeolă au crescut în majoritatea zonelor de pe glob, în principal din cauza lipsei de vaccinări în anii pandemiei de Covid-19, când sistemele de sănătate au fost copleşite şi au rămas în urmă cu vaccinările de rutină pentru bolile care pot fi prevenite.
În Europa, creşterea numărului de cazuri este deosebit de îngrijorătoare în special pentru regiunile în care există niveluri scăzute de acoperire vaccinală şi grupuri de persoane nevaccinate.