Noi servicii decontate pentru femeile însărcinate din această lună

Noi servicii decontate pentru femeile însărcinate din această lună

Noul contract-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a intrat în vigoare la 1 iulie 2023. Noile reglementări includ servicii medicale noi care sunt decontate pentru femeile însărcinate, a transmis luni Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

„Începând cu 1 iulie 2023, sumele alocate laboratoarelor pentru serviciile medicale paraclinice legate de sarcină se pot suplimenta şi peste valoarea plafonului lunar, astfel încât gravidele să beneficieze de analize într-un interval de timp cât mai scurt posibil. Prin aceste noi reglementări dorim să încurajăm şi să facilităm supravegherea medicală în perioada gravidităţii”, a declarat preşedintele CNAS, Adela Cojan.

Astfel, în ceea ce priveşte asistenţa medicală, femeile însărcinate beneficiază de consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei, câte o consultaţie de supraveghere pentru fiecare trimestru de sarcină acordată de specialistul în obstetrică-ginecologie şi servicii medicale standardizate complexe, asimilate unei internări de zi, în scopul supravegherii sarcinii normale, în spitalele care au laborator de analize medicale şi cabinet medical de specialitate.

În privinţa consultaţiilor de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei, femeia gravidă este luată în evidenţă de medicul de familie încă din primul trimestru al sarcinii şi, în cazul în care sarcina evoluează normal, fără complicaţii, din luna a treia până în luna a şaptea se efectuează lunar câte o consultaţie de supraveghere, a precizat CNAS. Din luna a şaptea până în luna a noua aceste consultaţii sunt bilunare.

De asemenea, medicul de familie poate efectua două vizite la domiciliul pacientei pentru a urmări evoluţia lăuziei, imediat după externarea noii mame din maternitate şi o lună mai târziu.

"În cadrul supravegherii gravidei, medicul de familie promovează alimentaţia sugarului exclusiv cu lapte matern, în primele şase luni de viaţă, precum şi continuarea alimentaţiei la sân pentru încă minim alte şase luni. Tot el recomandă gravidei să efectueze mai multe testări, printre care se numără şi cele pentru depistarea HIV, a hepatitelor cronice B şi C şi a sifilisului", arată instituţia.

Odată cu prima prezentare la medicul de familie a femeii însărcinate, acesta ia în evidenţă gravida şi poate elibera o adeverinţă prin care se atestă existenţa sarcinii.

Dacă persoana însărcinată este neasigurată, poate deveni asigurată, pe perioada sarcinii şi lăuziei, prin simpla transmitere a adeverinţei respective către casa de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află, fără alte cheltuieli, potrivit legislaţiei.

În privinţa serviciilor medicale standardizate complexe, spitalul are obligaţia, în cazul unei asemenea internări, să efectueze consultaţii de specialitate şi următoarele analize sau investigaţii: hemoleucogramă completă, determinarea grupului sanguin ABO şi Rh, uree serică, acid uric seric, creatinină serică, glicemie, TGP, TGO, TSH, examen complet de urină (sumar + sediment), VDRL sau RPR, testare HIV, evaluarea infecţiilor cu risc pentru sarcină (rubeolă, toxoplasmoză, citomegalovirus, hepatită B şi C), secreţie vaginală, examen Babeş-Papanicolau sau test de toleranţă la glucoză per os +/- hemoglobină glicată, biometrie fetală, detecţia streptococului de grup B, precum şi ecografie de confirmare, viabilitate şi datare a sarcinii.

Între săptămâna a 11-a şi a 19-a a sarcinii se poate efectua un screening prenatal, tot în internare de zi, care trebuie să includă obligatoriu o consultaţie de specialitate obstetrică-ginecologie, un dublu test/triplu test şi o ecografie pentru depistarea anomaliilor fetale.

Tot în internarea de zi la spital se efectuează şi supravegherea sarcinilor cu risc crescut. Serviciile de spitalizare de zi se acordă şi dacă pacienta, în timpul sarcinii, prezintă complicaţii sau comorbidităţi, sângerare majoră şi necesită transfuzie, risc anestezic greu de manageriat în spitalizare de zi, cu durere postprocedurală greu de controlat şi proceduri invazive majore asociate.

La laboratoarele din ambulatoriu, gravidele pot efectua mai multe analize medicale specifice chiar şi peste valoarea plafonului lunar, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie sau de cel specializat în obstetrică-ginecologie: hemoleucogramă completă, determinarea grupului sanguin şi Rh, testare HIV, timpul Quick şi INR, APTT, fibrinogenemie, proteine serice totale, feritină serică, uree serică, acid uric seric, creatinină serică, bilirubină totală şi directă, glicemie, TGP, TGO, Gama GT, fosfatază alcalină, sodiu, potasiu, magneziu, calciu total şi ionic seric, examen complet de urină, dozare proteine urinare, albumina serică, HBA1c, TSH, FT4, AgHBs, VDRL sau RPR, proteina C reactivă, anticorpi anti HCV, urocultură, exudat faringian, examen Babeş-Papanicolau, examen microscopic nativ şi colorat din secreţii vaginale.

viewscnt