La finalul anului trecut, Guvernul a introdus un nou subprogram naţional de servicii conexe acordate persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist (TSA). Totuşi, până la demararea efectivă a noului subprogram a fost nevoie de încă nouă luni, în care a fost aprobată legislaţia secundară necesară. Vineri, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat oficial că subprogramul va începe efectiv de la 1 octombrie, oferind şi detalii despre serviciile decontate şi numărul de beneficiari.
Subprogramul naţional de servicii conexe acordate persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist vizează dezvoltarea de abilităţi cognitive şi competenţe emoţionale, dezvoltarea limbajului şi comunicării sociale, gestionarea comportamentelor patologice şi înlocuirea acestora cu comportamente adecvate vârstei, cu scopul creşterii funcţionalităţii persoanei cu TSA.
Ultimul act normativ necesar pentru demararea programului - un ordin pentru modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative - a fost publicat în 26 septembrie în Monitorul Oficial.
Actul normativ estimează numărul de beneficiari ai noului subprogram la 13.471 de copii şi 2.660 de adulţi, diagnosticaţi de medicul psihiatru cu tulburări din spectrul autist.
Subprogramul permite finanţarea cheltuielilor necesare realizării serviciilor conexe actului medical acordate persoanelor diagnosticate cu TSA.
În cadrul subprogramului, durata şedinţei de psihoterapie, de consiliere psihologică clinică, de consiliere sau intervenţie de psihopedagogie specială - logopedie este de 50 de minute, iar numărul maxim de şedinţe de psihoterapie şi/sau consiliere psihologică clinică şi/sau consiliere/intervenţie de psihopedagogie specială de care poate beneficia un pacient eligibil este de 40, 42 sau 44 pe lună, în funcţie de numărul de zile lucrătoare din luna respectivă.
Pentru fiecare şedinţă, CNAS va deconta 135 de lei.
Serviciile conexe actului medical pot fi furnizate doar de psihologi cu drept de liberă practică atestaţi în specialităţile profesionale – psihologie clinică, consiliere psihologică, psihoterapie, psihologie educatională, consiliere şcolară şi vocaţională, psihopedagogie specială – prin intermediul subprogramului inclus în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, finanţarea fiind asigurată din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.