Beneficiile chirurgiei minim invazive

Beneficiile chirurgiei minim invazive

Evoluţia tehnologiilor medicale din ultimele decenii a condus la dezvoltarea şi standardizarea de tehnici chirurgicale noi, în toate domeniile, pentru realizarea unor operaţii de mare amploare, dar cu un impact traumatic cât mai mic asupra pacientului.

Perfecţionarea instrumentelor utilizate în procedeele chirurgicale minim invazive a făcut ca acest tip de chirurgie, cu incizii de mici dimensiuni şi cu multiple beneficii pentru pacienţi, să fie folosit ca primă intenţie de tratament pentru o paletă largă de afecţiuni, înlocuind tehnica chirurgiei deschise.


Tehnologia a propulsat chirurgia în era chirurgiei minim invazive, chirurgii din diferite specialităţi reuşind astfel să utilizează această abordare pentru a opera în cavitatea abdominală, torace, pelvis şi chiar extremităţi, cu ajutorul unor porturi de acces plasate prin mici incizii.

Chirurgia laparoscopică

Pentru intervenţiile chirurgicale de la nivelul abdomenului şi pelvisului, chirurgia laparoscopică utilizează instrumente endoscopice avansate, numite trocare, care sunt introduse în abdomen prin incizii foarte fine, de aproximativ 5–10mm, iar imaginea câmpului operator se transmite pe un monitor de către o cameră video cu fibră optică, numită laparoscop.

Pentru asigurarea imaginii câmpului operator, atât de ansamblu cât şi în detaliile cele mai fine, în abdomen se insuflă dioxid de carbon pe toată durata intervenţiei. Astfel, abdomenul se destinde, oferind un spaţiu de lucru mai larg, asigurând o imagine clară a câmpului operator şi libertate de mişcare instrumentelor chirurgicale.

Gazul folosit în chirurgia laparoscopică este dioxidul de carbon deoarece acesta poate fi absorbit la nivel celular şi apoi este eliminat prin sistemul respirator. În plus, nu este un gaz inflamabil, lucru extrem de important având în vedere faptul că în chirurgia laparoscopică se utilizează dispozitive electrochirurgicale. La finalul operaţiei, dioxidul de carbon restant din abdomen este eliminat prin inciziile anterior realizate.

Avantajele chirurgiei laparoscopice

Intervenţiile chirurgicale realizate laparoscopic oferă rezultate net superioare comparativ cu operaţiile tradiţionale, deschise, care necesită uneori chiar incizii largi. Procedurile minim invazive au în plus o serie de beneficii incontestabile:

  • Recuperare postoperatorie mai rapidă;
  • Pacientul rămâne mai puţine zile internat (spitalizare mai scurtă);
  • Cicatrici mai puţine, mai mici şi mai puţin vizibile;
  • Durere redusă considerabil.

Pentru pacient, chirurgia laparoscopică are numeroase avantaje: incizii fine, risc foarte redus de hemoragie, durere şi disconfort mult scăzute. Pacienţii au mai puţine efecte adverse de la analgezie, deoarece cantitatea de analgezic necesară este redusă. Instrumentele fine sunt mai puţin susceptibile de a provoca traumatisme tisulare şi pierderi de sânge. Rata complicaţiilor postoperatorii este în general mai scăzută, în special cele legate de plaga postoperatorie: dehiscenţa, infecţia, celulita şi hernia postincizională (eventraţia). Realizarea intervenţiei chirurgicale în cavitatea abdominală, fără deschiderea abdomenului precum în chirurgia clasică, evită răcirea, uscarea, manipularea excesivă şi retragerea organelor interne asociate cu tehnicile convenţionale, deschise. Astfel, este posibilă reducerea aderenţelor peritoneale postoperatorii care în general aduc cu sine riscul de obstrucţie intestinală ulterioară.


Aceste beneficii ajută la scăderea perioadei de recuperare, reducând astfel riscurile de pierdere osoasă, atrofie musculară şi retenţie urinară asociate cu repaus prelungit la pat şi inactivitate. Alte beneficii ale mobilizării precoce sunt ratele mai scăzute de infecţie şi tromboză venoasă profundă. De asemenea, pacienţii preferă cicatricile fine, iar chirurgia minim invazivă este probabil să genereze mai puţină anxietate postoperatorie legată de aspectul fizic.

Acurateţea în intervenţiile chirurgicale laparoscopice este foarte ridicată, imaginea câmpului operator fiind mărită, de foarte mare calitate, iar libertatea de mişcare a instrumentelor şi accesul facil al acestora în locuri anatomice greu accesibile în chirurgia clasică fac ca intervenţiile laparoscopice să devină procedee standard pentru o paletă largă de afecţiuni chirurgicale.

Indicaţiile chirurgiei laparoscopice

Gama de operaţii laparoscopice se extinde de la proceduri simple, cum ar fi tratamentul defectelor peretelui abdominal, până la operaţii complexe, cu grad ridicat de dificultate din punctul de vedere al localizării anatomice, precum intervenţiile de chirurgie urologică sau de chirurgie ginecologică.

Abordul minim invaziv prin chirurgia laparoscopică este recomandat în tratarea unei palete largi de afecţiuni din mai multe domenii chirurgicale:

Chirurgia robotică

Chirurgia robotică, cea mai avansată formă de chirurgie minim invazivă, integrează tehnologia computerizată, oferind o imagine tridimensională mult mărită, de înaltă definiţie a câmpului operator, cu experienţa chirurgilor în intervenţii minim invazive, în vederea obţinerii celor mai bune rezultate operatorii pentru pacient.

Îmbinarea tehnicilor chirurgicale avansate, cu tehnologia de ultimă generaţie a condus la extinderea capacităţilor chirurgului şi la depăşirea limitelor din chirurgia laparoscopică, prin chirurgia robotică obţinându-se o acurateţe şi o precizie mult îmbunătăţite şi cu rezultate postoperatorii superioare.


Chirurgia robotică este vârful tehnologic atins în prezent de chirurgia minim invazivă. Prin abordul robotic, chirurgul poate efectua disecţii laborioase, de maximă fineţe. Prin utilizarea chirurgiei robotice, medicul operator poate ajunge în locuri greu accesibile, păstrând astfel cât mai mult ţesut sănătos şi menajând structurile nervoase şi vasculare. Chirurgia robotică permite o acurateţe de excepţie a actului operator, cu prognostic postoperator foarte bun şi complicaţii reduse, cu impact semnificativ asupra vieţii pacientului.

Ce înseamnă chirurgie robotică?

Intervenţiile de chirurgie robotică se realizează cu ajutorul sistemului chirurgical robotic da Vinci Xi, care include cele mai avansate tehnologii medicale şi informatice disponibile în lume, la momentul actual. Prin intermediul robotului, chirurgul poate manevra instrumentele chirurgicale şi camera video, printr-un sistem de braţe articulate.


Astfel, robotul asistă chirurgul, indicaţiile acestuia fiind transpuse în timp real în mişcări de fineţe şi precizie uimitoare, prin patru braţe multiarticulate, comandate de la o consolă aflată în imediata apropiere. Braţele robotului imprimă mişcările chirurgului asupra unui set avansat de instrumente, de asemenea multiarticulate, care au 7 grade de libertate, ceea ce le conferă o mobilitate şi o precizie net superioare mâinii umane.

În afară de instrumentarul special, platforma robotică oferă chirurgului o imagine tridimensională a câmpului operator, de o rezoluţie înaltă, lucru care permite accesul în spaţii altminteri inaccesibile, prin intermediul sistemului video ultraperformant vizualizându-se şi cele mai mici detalii anatomice.

Pentru pacient, chirurgia robotică înseamnă o spitalizare redusă, mai puţine complicaţii, durere şi sângerare reduse, recuperare rapidă, cicatrici mai mici şi mai puţin vizibile şi o siguranţă sporită printr-o mai bună acurateţe a actului chirurgical.

Când este indicată chirurgia robotică?

Domeniul chirurgical este vast, iar odată cu evoluţia tratamentelor chirurgicale şi îmbunătăţirea constantă a tehnicilor de chirurgie minim invazivă, chirurgia robotică şi-a extins aplicabilitatea în mai multe ramuri chirurgicale.

Astfel, chirurgia generală a cunoscut un nivel superior de performanţă prin intermediul tehnologiei robotice, crescând semnificativ ratele de succes prin facilitarea manevrelor chirurgicale în intervenţiile din chirurgia colorectală şi în cele de corectare a unor defecte parietale abdominale (hernii şi eventraţii).

O altă ramură chirurgicală care implică manevre de maximă fineţe şi în cadrul căreia asistarea robotică tinde să devină standard de aur pentru unele intervenţii este chirurgia urologică.

Cazurile atent selecţionate pentru care există indicaţia utilizării tehnicii robotice includ: prostatectomiile (rezecţia prostatei) pentru cancerul de prostată, tratamentul tumorilor renale şi al tumorilor de glandă suprarenală, reconstrucţia joncţiunii pielo-ureterale, intervenţiile pentru leziuni ale ureterului şi reimplantarea uretero-vezicală.

În chirurgia ginecologică, rezultatele obţinute prin chirurgia robotică sunt impresionante, iar cele mai multe dintre afecţiunile ginecologice cu indicaţie chirurgicală, inclusiv patologiile oncologice ginecologice pot beneficia de avantajele chirurgiei robotice.

Chirurgia robotică tinde să devină alegerea preferată în intervenţiile chirurgicale asupra organelor pelvine, precum prostatectomiile, histerectomiile, amputaţiile şi rezecţiile de rect. De asemenea, toate leziunile neoplazice de la nivelul tubului digestiv (cancere de colon şi stomac, unele cancere de pancreas şi esofag) sunt tot mai frecvent abordate robotic.

Chirurgie minim invazivă la Spitalul Clinic SANADOR

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienţii beneficiază de tehnici avansate de chirurgie minim invazivă, practicate de echipe medicale supraspecializate în acest domeniu. SANADOR asigură o gamă foarte extinsă de intervenţii chirurgicale minim invazive, laparoscopice şi robotice, în condiţii de maximă siguranţă şi confort. Spitalul Clinic SANADOR este dotat cu cele mai noi tehnologii medicale 3D în domeniul laparoscopiei, dar şi cu sistemul chirurgical robotic de ultimă generaţie da Vinci Xi.


La SANADOR, intervenţiile minim invazive reprezintă prima opţiune de tratament chirurgical pentru o gamă largă de afecţiuni din diferite domenii chirurgicale, pe primul loc situându-se siguranţa şi confortul pacientului.

viewscnt