România are cei mai puţini donatori din Europa, motiv pentru care orice campanie de donare de sânge este binevenită pentru a salva cât mai multe vieţi. Spitalele din România au la dispoziţie aproximativ 450 de unităţi sanguine pe zi, adică jumătate din necesarul de 900 de unităţi. Caravana mobilă de donare de sânge BLOOD NETWORK oferă bucureştenilor care vor să doneze sânge bilete la renumite concerte care vor avea loc vara asta în România, precum şi tichete de cumpărături.
Cei care doresc să doneze sânge în acest weekend, o pot face în Bucureşti, în parcarea Kaufland din Strada Mihail Sebastian 88C, unde va fi amplasată caravana mobilă. Doritorii au ocazia să discute cu reprezentanţii UNTOLD Universe, cu reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi cu donatorii.
Cei care donează sânge la caravana mobilă sâmbătă, 24 iunie, şi duminică, 25 iunie, între orele 8:00 şi 14:00, şi se înscriu pe reteaua.sieudonez.ro primesc un bilet de o zi pentru prima zi de festival la UNTOLD 2023, care va avea loc între 3 şi 6 august în Cluj-Napoca sau la Neversea 2023 ce va fi în perioada 6 şi 9 iulie în Constanţa. Donatorii vor primi şi tichete de cumpărături în valoare de 50 de RON din partea Kaufland România.
Cei care aleg să doneze sânge în Centrele de Transfuzii trebuie să acceseze site-ul untold.com sau neversea.com, secţiunea BLOOD NETWORK, pentru a completa formularul de înscriere, să ataşeze o poză cu adeverinţa de donator, după care vor primi pe adresa de e-mail un voucher, cu care vor putea achiziţiona abonamente la preţuri speciale la UNTOLD sau Neversea.
Doritorii se pot înscrie prin formular, pentru a dona în Centrele de Transfuzii, accesând următoarele link-uri:
Pentru UNTOLD:
https://forms.monday.com/forms/e8bdd388d31d7394a3e6919a444e1606?r=use1
Pentru Neversea:
https://forms.monday.com/forms/c623913372bb06667731a23ebae27401?r=use1
Condiţiile pentru a putea dona:
- vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
- greutate peste 50Kg
- puls regulat, 60 -100 bătăi/minut
- tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
- să nu fii suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
- femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
- să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
- să nu fiţi sub tratament pentru diferite afecţiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.
România are nevoie de aproximativ 500.000 de persoane care să doneze regulat sânge pentru a face faţă nevoilor.
Citeşte şi Campanie de donare de sânge organizată de Nord-Grupul Medical Provita în 24 aprilie