Alergiile sunt foarte răspândite în România, ca în multe alte ţări, iar un nou studiu prezintă noi date privind incidenţa pe categorii de populaţie. Studiul, denumit "Alergiile în România" şi realizat de DataDiggers împreună cu Asociaţia Română de Educaţie în Alergii (AREA), arată că aproximativ 2 din 5 români declară că suferă de astfel de afecţiuni.
"Femeile sunt afectate în mai mare măsură ca bărbaţii – este greu de spus dacă din cauza diferenţelor fiziologice, dacă femeile sunt mai atente la sănătatea lor sau dacă e vorba de o combinaţie a acestor doi factori", se arată în studiu.
O alergie apare atunci când sistemul imunitar confundă o substanţă în mod normal inofensivă cu un invadator periculos şi produce anticorpi care rămân în alertă.
La o expunere ulterioară la acel alergen, aceşti anticorpi vor elibera o serie de substanţe chimice, cum este histamina, care provoacă simptome de alergie.
Alergiile pot fi declanşate de alergeni precum polenul, părul de animale, acarienii şi mucegaiul, de alimente, în special arahide, nuci, grâu, soia, peşte, crustacee, ouă şi lapte, de înţepături de insecte (albine sau viespi), dar şi de unele medicamente, în special de penicilină.
IMPACTUL ALERGIILOR ÎN ROMÂNIA
Potrivit studiului, 4 din 5 români cunosc pe cineva care suferă de alergii, iar alergiile sunt foarte comune atât printre persoanele apropiate, cât şi printre colegi sau cunoştinţe mai îndepărtate. Astfel, aproape un sfert dintre români au copii cu alergii.
De altfel, studiul arată că majoritatea românilor se lovesc într-un fel sau altul de alergii şi doar 16% dintre ei nu au şi nici nu cunosc pe cineva care să aibă o alergie.
Cele mai des întâlnite sunt afecţiunile respiratorii, urmate de alergiile alimentare, cele declanşate de insecte şi cele la medicamente (mai puţin în rândul copiilor).
"Cei mai vârstnici dintre cei intervievaţi (56 – 65 ani) au cea mai mică proporţie de alergii declarate – foarte posibil datorită stilului lor de viaţă din copilărie şi adolescenţă, sensibil diferit de cel al copiilor şi adolescenţilor de azi. Stilul de viaţă modern este suspectul principal în răspândirea tot mai extinsă a alergiilor", menţionează studiul.
Alergiile respiratorii sunt cele mai comune şi în rândul copiilor, iar ierarhia răspândirii diferitelor tipuri de alergii diferă puţin faţă de cea de la adulţi. Autorii studiului consideră că acest lucru era de aşteptat, deoarece alergiile se dezvoltă în timp, iar probabilitatea ca un copil să fie expus la o gamă mai largă de posibili alergeni creşte o dată cu vârsta.
NIVELUL DE CUNOŞTINŢE DESPRE ALERGII
Studiul relevă că nivelul de cunoştinţe despre afecţiunile alergice nu este foarte ridicat în România, în condiţiile în care doar jumătate dintre persoanele chestionate spun că ştiu destul de multe legat de acest subiect.
Pe de altă parte, aproape oricine a auzit măcar de un tip de alergie din cauza răspândirii acestor afecţiuni. Dermatitele (de contact şi cea atopică) sunt de departe cele mai puţin cunoscute.
Anafilaxia este cea mai severă reacţie alergică şi poate pune în pericol viaţa persoanei afectate. Potrivit studiului, 3 din 5 români declară că ştiu ce este anafilaxia, dar în realitate proporţia este mai mică – în jurul a 50%.
Nivelul de cunoştinţe depinde în mare parte de măsura în care problema îl priveşte pe fiecare. Astfel, mai mulţi dintre cei care sunt afectaţi direct, fie personal, fie din grija pentru cineva apropiat, se consideră suficient de informaţi despre alergii.
Majoritatea covârşitoare a românilor consideră că afecţiunile alergice sunt grave, dacă nu chiar foarte grave. Perspectiva este aproximativ aceeaşi, indiferent de gradul de familiaritate cu aceste afecţiuni, arată studiul.
"Cum era de aşteptat, cei care nu au nici o legătură cu alergiile ştiu într-o măsură mult mai mică ce este anafilaxia. Surprinzător este faptul că sunt destul de multe persoane care au pe ceva apropiat cu afecţiuni de tip alergic sau suferă ei înşişi de astfel de afecţiuni, dar care nu ştiu mai nimic despre anafilaxie", se menţionează în document.
Marea majoritatea a persoanelor cu alergii, precum şi familiile cu copii alergici, reuşesc să se bucure de viaţă aproape la fel de liber ca toţi ceilalţi. Cu toate acestea, alergiile sunt o sursă de stres pentru mulţi dintre cei care suferă de alergii sau care au copii cu alergii, mai relevă studiul.
Studiul a fost realizat în perioada 11-14 iunie 2013, prin interviuri online, pe un eşantion de 800 de respondenţi, considerat reprezentativ pentru populaţia urbană din România.