Din cele 6.300 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus din România, 812 sunt cadre medicale, conform raportărilor primite de către Institutul Naţional de Sănătate Publică din teritoriu. Aşa cum era de aşteptat, Suceava se află pe primul loc cu 429 cadre medicale cu SARS-COV 2, Bucureştiul fiind pe locul secund cu 103 cazuri raportate în rândul personalului medical.
Trebuie specificat însă cu privire la aceste date că sunt de vineri, 10 aprilie 2020 şi că între timp numărul cadrelor medicale infectate ar putea să fi crescut. În afara focarului de la Suceava, unde s-au îmbolnăvit cei mai mulţi angajaţi din sănătate din România, mai sunt câteva judeţe considerate şi ele focare în care numărul cadrelor medicale cu coronavirus este ridicat: Arad 44, Hunedoara 35, Neamţ 34.
În Galaţi sunt raportate 34 de persoane din rândul personalului sanitar cu COVID-19, în Timiş 24, Alba 18, Iaşi 13 şi Sibiu 11, Cluj 10. Sub zece cazuri de coronavirus la cadrele sanitare sunt înregistrate în Botoşani şi Covasna (9), Vrancea (7), Bacău, Bistriţa-Năsăud, Giurgiu (5), Dâmboviţa (3), Bihor, Ilfov (2), Brăila, Constanţa, Caraş-Severin, Ialomiţa, Dolj, Mehedinţi, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea (1).
Referitor la numărul deceselor cauzate de COVID-19 în România, din cele 304 decese, două au fost în rândul cadrelor medicale.