Covid-19, factor de risc independent pentru AVC ischemic acut

Covid-19, factor de risc independent pentru AVC ischemic acut

COVID-19 este asociat „în mod semnificativ” cu accidentele vasculare cerebrale, sunt de părere medicii radiologi americani, care pledează pentru o monitorizare mai bună a acestor pacienţi pentru a detecta întreruperile fluxului de sânge către creier.

Câţiva medici radiologi au observat 123 de pacienţi care s-au prezentat la şase spitale din New York pentru suspiciunea de accident vascular cerebral în timpul pandemiei de coronavirus. Medicii au efectuat un studiu retrospectiv, de caz-control, la 41 de pacienţi cărora li s-a confirmat că au suferit un AVC prin imagistică şi au comparat datele cu cele ale 82 de subiecţi de control care au fost supuşi aceluiaşi test, fără dovezi de AVC acut.

Cercetătorii au descoperit că dintre pacienţii cu accident vascular cerebral ischemic acut, peste 46% au avut o infecţie cu noul coronavirus, comparativ cu doar 18% din grupul de control. În opinia acestora, noul coronavirus a avut o asociere „semnificativă” independentă cu AVC ischemic acut.

„Acesta este primul studiu major care arată că infecţia cu noul coronavirus este un factor de risc pentru accidente vasculare cerebrale acute. Pacienţii cu COVID-19 ar trebui să fie evaluaţi cât mai devreme pentru a detecta modificări neurologice acute, în special la pacienţii suspectaţi de accident vascular cerebral pentru a reduce morbiditatea şi mortalitatea”, a precizat dr. Puneet Belani, medic radiolog şi neurochirurg la Şcoala de Medicină Icahn de la Muntele Sinai, potrivit Radiology Business.com

Un alt studiu, efectuat asupra a peste 3.500 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 şi spitalizaţi la NYU Langone, a reliefat că cei care aveau accident vascular cerebral confirmat au fost cazuri mai severe comparativ cu persoanele care nu au avut coronavirus. Pacienţii cu COVID-19 şi AVC au mai multe şanse să moară la externare (63,6% faţă de 9,3%) comparativ cu pacienţii care au doar un accident vascular cerebral.  Oamenii de ştiinţă au mai observat că pacienţii cu coronavirus au suferit accidente vasculare cerebrale mai severe, înregistrând un scor de 19 pe scala naţională a accidentelor vasculare cerebrale, în comparaţie cu un scor de 8 pentru pacienţii cu AVC non-COVID-19.

viewscnt