România a ajuns luni la 830.563 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore încă 2.280 persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Specială.
În ultima zi s-au raportat 63 de decese din cauza Covid-19 în România, iar 1.098 pacienţi cu forme grave ale bolii sunt internaţi la ATI, nivel-record din 14 ianuarie.
Din numărul total de cazuri confirmate până luni, 761.631 de persoane (91,7%) sunt considerate vindecate. La ATI sunt internaţi în prezent 1.098 de pacienţi, în screştere cu 5 faţă de ziua precedentă.
De asemenea, 20.963 persoane diagnosticate cu Covid-19 au decedat în România – din care 63 în ultimele 24 de ore.
Numărul total al cazurilor active de Covid-19 din România a scăzut cu 5.079 în ultima zi, la 47.969, din care 9.825 de persoane sunt internate în unităţi sanitare.
În România au fost prelucrate până acum peste 6,53 milioane de teste, din care 10.440 în ultimele 24 de ore sau ale căror rezultatele au fost raportate în ultima zi – 7.207 teste RT-PCR, 3.233 de teste rapide antigenice şi 0 în zilele precedente. Rata testelor pozitive din numărul total de teste a fost de 21,8%.
Cele mai multe cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus sunt în Bucureşti (134.665 – 16,2% din număr de cazuri din ţară), Cluj (41.841), Timiş (41.591), Iaşi (34.538), Braşov (33.468), Constanţa (32.975) şi Ilfov (32.585). La polul opus, Covasna este judeţul din ţară cu cele mai puţine cazuri confirmate (6.080), urmat de Mehedinţi (6.257) şi Harghita (6.384).
În ultima zi, cele mai multe cazuri noi au fost confirmate în Bucureşti (643), Timiş (232) şi Cluj (103).
EVOLUŢIA EPIDEMIEI
Primul caz de infecţie cu coronavirus a fost confirmat în România în 26 februarie, evoluţia ulterioară fiind o creştere lentă până în 9 martie şi o accelerare începând din 10 martie – numărul de cazuri noi zilnice a devenit de atunci de două cifre.
Începând cu 23 martie, numărul de noi cazuri a depăşit 100 în fiecare zi, iar primul vârf al epidemiei a fost atins în România în luna aprilie.
Începând din 22 iulie, numărul de noi cazuri zilnice a depăşit 1.000 în fiecare zi (cu excepţia a 9 zile – 3 august, 10 august, 17 august, 23 august, 24 august, 30 august, 31 august, 7 septembrie, 14 septembrie şi 21 septembrie), România înregistrând al doilea – şi cel mai amplu – vârf al epidemiei de SARS-CoV-2 – cu un vârf de 10.269 de cazuri noi atins în 18 noiembrie.
Datele din ultimele două săptămâni sugerează că România se află în cel de-al treilea val al pandemiei.
Până luni, pe plan mondial au fost confirmate peste 117,49 milioane de cazuri de infecţie, din care circa 93 milioane (79%) sunt considerate persoane vindecate, şi peste 2,6 milioane de decese (rată de deces de circa 2,2%).