Covid-19 în România: numărul deceselor se menţine ridicat, în ciuda scăderii cazurilor noi

Covid-19 în România: numărul deceselor se menţine ridicat, în ciuda scăderii cazurilor noi

România continuă să înregistreze un număr ridicat de decese din cauza Covid-19, în ciuda reducerii numărului de cazuri noi în ultimele două săptămâni.

Astfel, autorităţile au anunţat că în ultimele 24 de ore au fost confirmate 449 de decese din cauza Covid-19, alte 2 decese fiind raportate pentru perioada anterioară.

Miercuri, România a ajuns la 1.676.293 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore încă 10.196 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Specială.

Vârful valului 4 al pandemiei a fost atins în România în săptămâna 18-24 octombrie, când au fost confirmate peste 104.000 de cazuri noi de Covid-19, iar săptămâna trecută s-a observat o scădere a numărului de cazuri noi – cu 17,7%, până la 86.103.

Tendinţa continuă săptămâna aceasta. În primele trei zile, numărul de cazuri noi de Covid-19 a scăzut cu 30,9% faţă de aceeaşi perioadă din săptămâna precedentă, până la 28.262.

De asemenea, România a înregistrat în ultima zi 449 de decese din cauza Covid-19 (alte 2 decese fiind raportate pentru perioada anterioară), număr foarte ridicat în comparaţie cu alte state europene.

Săptămâna trecută, 3.000 de persoane au murit din cauza Covid-19 în România – număr maxim de la debutul pandemiei.

viewscnt