Daniela Ene, kinetoterapeut: Mişcarea ne face bine tuturor şi celor cu scleroză multiplă şi celor fără

Daniela Ene, kinetoterapeut: Mişcarea ne face bine tuturor şi celor cu scleroză multiplă şi celor fără

Daniela Ene, fiziokinetoterapeut cu doctorat în spondilita anchilozantă, are o experienţă de peste 20 de ani la Spitalul Sfânta Maria din Capitală şi la Clinica Osteorecover. Dacă la începutul carierei sale, scleroza multiplă (SM) venea ca o condamnare, acum consideră o mare bucurie să poată lucra cu pacienţii cu SM, după cum a povestit kinetoterapeuta la dezbaterea ,,Multiple Sclerosis 360”, organizată de redacţia 360medical.ro, un eveniment online din seria conferinţelor 360 APT, Acces, politici şi terapii, care are drept partener ştiinţific UMF Carol Davila Bucureşti.

,,Chiar săptămânile trecute am avut o pacientă cu un istoric de SM de peste 30 de ani. Pacienta merge şi se descurcă foarte bine şi e pe picioarele ei. Venise la cabinet nu pentru nişte simptome ale sclerozei multiple, ci pentru nişte manifestări de tip artrozic care sunt nişte fenomene de uzură pe care le înregistrează fiecare dintre noi după o anumită perioadă de timp, care sunt reversibile, gestionabile într-un cabinet de recuperare şi e o mare bucurie să poţi să lucrezi în maniera aceasta cu un pacient cu scleroză multiplă care vine pe picioarele lui, pleacă pe picioarele lui, este activ din punct de vedere social şi care are o promisiune pe viitor foarte bună”, a precizat Daniela Ene.

Sfatul specialistei pentru orice pacient  este de-a investi în starea de sănătate, de a-o întreţine, de a aloca timp şi atenţie şi grijă pentru sănătate. Referitor la scleroza multiplă, kinetoterapeuta a mărturisit că arată într-un mod foarte diversificat şi diferit.

,,Pot spune că nu am întâlnit două cazuri la fel şi asta presupune din partea terapeutului o mare deschidere, o atenţie-examinare, o evaluare corectă şi cât mai laborios făcută astfel încât să răspundem nevoilor funcţionale ale corpului. Trebuie avut în vedere să facem acel organism cât mai funcţional, cât mai adaptat nevoilor fiziologice şi fizice şi nu să mergem pe o prejudecată de protocol şi de diagnostic, ştiind că statistic scleroza multiplă tinde să evolueze într-un numit fel, ci să încercăm să vedem omul din faţa noastră”, a spus dr. Daniela Ene.

Specialista a precizat că SM face o presiune mentală şi psihică destul de mare asupra pacienţilor, iar când aceştia vin într-un cabinet sunt, de regulă, saturaţi de istoricul de recuperare pe care îl au şi resursele de răbdare sunt uşor epuizate.

,,Atunci comunicarea trebuie să se facă în condiţii de echilibru şi constructiv încât aceşti oameni să înţeleagă că e necesară mişcarea ca şi respiraţia, ca şi alimentaţia pentru a se menţine funcţionali. Este un lucru care nu e negociabil, dar în sensul bun şi prietenos. Nu este o condamnare la mişcare, ci este un avantaj şi un beneficiu. Mişcarea este ceea ce ne face bine tuturor şi celor cu scleroză multiplă şi celor fără scleroză. Este resursa pe care o avem la purtător, este un mare atu de care ne putem bucura toţi pentru a investi în starea noastră de sănătate”, a afirmat dr. Daniela Ene.

Kinetoterapeuta a povestit că prin mâinile sale trec atât pacienţii cu scleroză multiplă pentru care deplasarea este dificilă, iar aceştia preferă să se adreseze unor servicii care permit spitalizarea, cât şi pacienţii care vin pe picioarele lor la cabinet şi care au rezultate foarte bune.

,,Avem pacienţi şi din străinătate care o dată pe an când se întorc în vacanţa de vară vin şi îşi fac aşa numita perioadă de recuperare de vară. Vacanţa se transformă în perioadă de recuperare şi avem o monitorizare a acestui diagnostic care este foarte îmbucurătoare, în sensul că vedem că aceşti pacienţi conservă foarte bine funcţiile, sunt oameni activi din punct de vedere social, reuşesc să se întreţină, merg în străinătate să lucreze şi care se conservă bine de la un an la altul”, a declarat Daniela Ene.

,,Scleroza multiplă este un diagnostic cu manifestare cameleonică din punct de vedere funcţional, de aceea este improprie ideea unui protocol fără a avea în vedere reevaluări repetate şi actualizate în permanenţă”, e de părere kinetoterapeuta de la Spitalul Sfânta Maria din Capitală şi de la Clinica Osteorecover.

Mai puteţi citi de la dezbaterea Multiple Sclerosis360:

Adela Cojan (CNAS), la Multiple Sclerosis360: Asigurarea serviciilor de recuperare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, o problemă 

Luana Ionaşcu, BMS: Ne dorim să le putem oferi pacienţilor cu SM o parte din ceea ce scleroza multiplă a luat de la ei

Urmăriţi şi [VIDEO] Conf. dr. Cristina Tiu: Corect ar fi ca fiecare spital judeţean să aibă un centru pentru scleroză multiplă

viewscnt