Medicii au nevoie urgent de ghiduri internaţionale mai bune cu privire la tratarea tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD) la persoanele peste 50 de ani, concluzionează experţii de renume mondial care analizează cercetările actuale pe această problemă în creştere la nivel global.
Ghidurile existente se concentrează asupra copiilor şi adulţilor tineri, astfel că în momentul de faţă există un decalaj mare în ceea ce priveşte cunoştinţele despre persoanele în vârstă faţă de cele tinere cu ADHD.
„Analiza noastră concluzionează că sunt necesare urgent abordări mai bune pentru screening-ul şi diagnosticarea persoanelor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 55 de ani. Pe măsură ce obţinem mai multe informaţii asupra provocărilor cu care se confruntă adulţii în vârstă care trăiesc cu ADHD, o abordare cuprinzătoare şi adaptată este crucială pentru bunăstarea lor. De aceea, îndemnăm comunitatea medicală, cercetătorii şi factorii de decizie să colaboreze pentru a perfecţiona criteriile de diagnostic, ghidurile de tratament şi iniţiativele de cercetare care includ toate grupele de vârstă afectate de ADHD”, susţine dr. Maja Dobrosavljevic de la Universitatea din Orebro, Suedia, autorul principal al studiului.
Se estimează că ADHD afectează aproximativ 2,5% dintre adulţi, în condiţiile în care această tulburare de neurodezvoltare poate persista pe tot parcursul vieţii şi poate avea un impact negativ asupra educaţiei, perspectivelor de muncă şi interacţiunii sociale.
Simptomele includ: impulsivitate, hiperactivitate, concentrare, atenţie şi abilităţi de organizare slabe.
Echipa de autori ai cercetării include nume sonore precum Samuele Cortese, profesor de psihiatrie pentru copii şi adolescenţi la Universitatea din Southampton, preşedintele Grupului european de ghiduri ADHD, şi Henrik Larsson, profesor de epidemiologie psihiatrică la Universitatea Orebro.
Ei au analizat aproape 100 de studii, dintre acestea, 44 au fost lucrări privind prevalenţa, diagnosticul şi eficacitatea/siguranţa tratamentului, precum şi ghiduri clinice/declaraţii de consens care oferă recomandări privind diagnosticul clinic şi tratamentul ADHD la adulţii în vârstă.
Echipa a evaluat criteriile de diagnostic actuale în conformitate cu Manualul de diagnostic şi statistică al tulburărilor mintale (DSM) şi Clasificarea internaţională a bolilor (ICD) a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Au fost evaluate şi alte aspecte, cum ar fi cât de utile sunt criteriile actuale pentru diagnosticarea adulţilor în vârstă.
„Rezultatele noastre arată că niciun studiu nu a observat oamenii o perioadă lungă de timp până la vârsta mai înaintată. Cercetările s-au concentrat în schimb pe evaluarea retrospectivă a simptomelor copilăriei, iar acest lucru poate fi nesigur din cauza problemelor de memorie legate de vârstă. În esenţă, acest lucru înseamnă că sunt necesare mai multe studii privind siguranţa şi eficacitatea medicamentelor actuale pentru ADHD, inclusiv dozele maxime recomandate, utilizate pentru a trata această grupă de vârstă – care prezintă un risc crescut de alte afecţiuni, cum ar fi problemele cardiace”, e de părere profesorul Larsson, potrivit siteului eurekalert.org.
Epidemiologul Henrik Larsson a subliniat că „medicii ar trebui să evalueze sănătatea fizică a unei persoane în vârstă cu ADHD înainte de a prescrie un tratament medicamentos”, însă o problemă o constituie faptul că instrumentele de screening validate pentru ADHD la adulţii în vârstă nu sunt suficient de specifice pentru a recunoaşte afecţiunea la peste 50 de ani. Doar cei cu ADHD cel mai sever ar fi trataţi.
Analiza echipei adaugă şi mai multă greutate concluziilor că ADHD este legat de probleme de sănătate mintală, rate crescute de deces şi boli precum bolile cardiovasculare şi demenţa, dar şi că diagnosticul rămâne o problemă pentru această grupă de vârstă.
Una dintre principalele provocări pentru clinicieni este că unele afecţiuni medicale în rândul adulţilor în vârstă au prezentări clinice similare cu ADHD, cum ar fi declinul memoriei legate de menopauză.
Pe această bază, cercetătorii recomandă medicilor să ia în considerare indicii distinctive pentru a distinge ADHD de deficienţa cognitivă uşoară (MCI) legată de vârstă. Persoanele cu ADHD raportează de obicei simptome din copilărie, în timp ce MCI are un debut mai brusc, subliniază ei.
Autorii admit că ediţiile viitoare ale DSM şi ICD sunt de aşteptat să abordeze lacunele actuale în definiţia ADHD pentru adulţii în vârstă şi că vor fi mai multe date disponibile. Clasificarea pentru adulţii în vârstă ar trebui să includă diagnostice care diferenţiază între ADHD şi condiţiile cu simptome similare.
