Infecţiile urinare apar, în cele mai multe cazuri, în partea inferioară a aparatului urinar, dar pot afecta şi rinichii şi ureterele. Rolul aparatului urinar este de a elimina apa şi reziduurile din sânge şi, în mod normal, nu există contaminare pe parcursul său. Totuşi, în anumite cazuri, bacteriile pătrund în aparatul urinar şi se înmulţesc, provocând simptome neplăcute şi chiar complicaţii. De aceea, este important ca pacienţii să meargă la cabinetul de urologie, în special când simptomatologia se agravează.
Femeile sunt mai predispuse la infecţii alte tractului urinar, din cauza particularităţilor anatomice. Uretra lor este mai scurtă, iar deschiderea acesteia este apropiată de anus, ceea ce facilitează pătrunderea microorganismelor în aparatul urinar.
Consultaţiile urologice şi investigaţiile indicate de medic sunt necesare pentru a identifica natura infecţiei şi cea mai bună metodă de tratament. La Spitalul Clinic SANADOR, medici dedicaţi şi experimentaţi asigură consultaţii complete şi investighează fiecare caz cu atenţie, astfel încât fiecare pacient să primească tratamentul potrivit.
Simptome şi factori de risc ai infecţiilor urinare
Diagnosticarea infecţiilor urinare începe, deseori, cu un examen clinic. Anamneza este necesară pentru identificarea semnelor şi simptomelor şi pentru cunoaşterea stilului de viaţă şi istoricului medical al pacientului, în vederea descoperirii unor factori de risc. Simptomatologia include:
- senzaţie de urinare urgentă;
- urinare frecventă, în cantitate mică;
- incontinenţă urinară;
- urină tulbure, de culoare roşie, roz aprins sau maronie, care indică prezenţa sângelui în urină (hematuria);
- miros puternic al urinei;
- durere pelvină, în special în cazul femeilor;
- senzaţia de presiune în pelvis;
- greaţă şi vărsături;
- confuzie;
- febră şi frisoane, în cazul în care infecţia ajunge la rinichi.
Urina care rămâne în tractul urinar din cauza golirii incomplete a vezicii sau a litiazei renale favorizează apariţia de infecţii. Alţi factori de risc sunt igiena locală necorespunzătoare, din cauza dificultăţii provocate de dizabilităţi sau incontinenţă, menopauza, imunitatea slabă, folosirea unei sonde urinare, deshidratarea, lipsa igienei înainte şi după contactul sexual şi folosirea unor mijloace contraceptive care conţin spermicide.
La SANADOR, investigaţiile sunt realizate de medici de elită, experimentaţi şi empatici. Pacienţii sunt examinaţi amănunţit şi, dacă simptomatologia sugerează o infecţie urinară, medicii recomandă, pentru început, efectuarea de analize. Laboratoarele SANADOR sunt dotate cu cea mai performantă tehnologie, ceea ce asigură precizie ridicată a testelor. Personalul este pregătit continuu şi include specialişti din domenii diverse. De aceea, calitatea serviciilor medicale de laborator sunt la cel mai înalt nivel.
Laboratorul Central SANADOR este singurul laborator privat care are serviciu de gardă permanent, astfel că pacienţii Spitalului Clinic SANADOR şi ai Clinicilor SANADOR primesc rezultatele rapid.
Diagnosticarea infecţiilor urinare la SANADOR
În primă etapă, pentru diagnosticarea infecţiilor urinare se recomandă efectuarea unui sumar de urină şi a uroculturii. Sumarul de urină constă în analizarea caracteristicilor fizice, chimice şi microscopice ale urinei, cu scopul măsurării unor variabile relevante, ca nitriţii, esteraza leucocitară şi numărul de celule albe. Urocultura cu antibiogramă are ca scop descoperirea şi analizarea bacteriilor prezente în urină şi este utilă atât pentru confirmarea diagnosticului, cât şi pentru alegerea tratamentului. Majoritatea infecţiilor urinare sunt provocate de E. Coli, bacterie care trăieşte, în mod normal, în intestinul gros.
Dacă medicul suspectează extinderea infecţiei sau consideră că este asociată altei probleme urologice, poate recomanda şi alte investigaţii, precum:
- Ecografia abdominală – investigaţie fără riscuri şi durere, care implică utilizarea de ultrasunete pentru a crea o imagine detaliată a ţesuturilor de la nivelul abdomenului şi pelvisului;
- Tomografia computerizată – o formă avansată de imagistică cu raze X, care oferă imagini în secţiune a corpului, pentru a crea imagini 3D ale acestuia;
- Cistoscopie – implică utilizarea unui cistoscop, un instrument medical destinat examinării uretrei şi vezicii urinare.
- Cistouretrografia micţională – investigaţie radiologică al cărei scop este identificarea anomaliilor uretrale şi vezicale. Substanţa de contrast cu care se umple vezica evidenţiază aceste anomalii, care sunt surprinse pe clişee radiografice. Investigaţia vizează tulburările micţionale şi infecţiile urinare repetate, cu germeni variaţi şi manifestări febrile;
- Urografia – implică administrarea unei substanţe de contrast şi verificarea radiologică a aparatului urinar. Se poate realiza şi cu echipamente CT şi RMN.
La Spitalul Clinic SANADOR, toate investigaţiile se realizează cu echipamente de ultimă generaţie, care oferă rezultate precise, în condiţii de siguranţă şi confort maxime. Fiecare pacient este examinat cu atenţie, astfel încât diagnosticarea să fie corectă şi rapidă, iar tratamentul să fie adaptat în funcţie de cauza infecţiei şi efectele pe care le provoacă.
Tratamentul infecţiilor urinare la SANADOR
Deoarece sunt provocate de bacterii, infecţiile urinare se tratează, de cele mai multe ori, cu antibiotice. Medicul prescrie medicamentul potrivit, pe baza tipului de bacterie relevat de antibiogramă. Este important ca pacientul să urmeze instrucţiunile de administrare oferite de medic şi să nu întrerupă tratamentul înainte de finalizarea acestuia, chiar dacă se simte bine după câteva doze. Bacteriile care rămân se pot multiplica din nou, astfel că infecţia reapare. Deseori, infecţia care revine este mai greu de tratat, pentru că bacteriile pot dezvolta rezistenţă la antibiotic.
În plus, pot apărea complicaţii grave, ca pielonefrita, prostatita cronică, boala cronică de rinichi, care poate duce la insuficienţă renală, şi sepsis, infecţie generalizată cu potenţial fatal.
În funcţie de simptomele pe care le provoacă, medicul poate recomanda analgezice şi antipiretice. Hidratarea corespunzătoare ajută organismul să lupte cu infecţia. De asemenea, adoptarea unui stil de viaţă sănătos este importantă, în special în cazul infecţiilor recurente. Formele grave ale infecţiilor urinare necesită tratament avansat, sub forma administrării de antibiotice foarte puternice, în unele cazuri intravenos, şi alte forme de terapii destinate complicaţiilor.
La SANADOR, medicii urologi experimentaţi şi dedicaţi au acces la tehnologie de vârf, astfel că pacienţii beneficiază de tratamente avansate, adaptate pentru fiecare caz. La secţia de urologie se efectuează proceduri moderne de diagnosticare şi se tratează eficient infecţiile urinare şi complicaţiile lor. Dacă există şi afecţiuni asociate, acestea sunt tratate cu metode moderne. De exemplu, în cazul litiazei renale, litotriţia extracorporală cu unde de şoc (ESWL), o metodă minim invazivă, are rezultate excelente.