Dezbaterea Access and Therapies 360, care face parte din seria conferinţelor 360 APT, Acces, politici şi terapii şi este organizată de redacţia 360medical, îşi propune să aducă în atenţia publicului şi autorităţilor problema accesului românilor la medicamente inovatoare. Dr. Ioana Bianchi, directorul de relaţii externe al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) a confirmat participarea la cea de-a treia ediţie a dezbaterii Acces and Therapies 360, care va avea loc joi, 14 septembrie, începând cu ora 18.
Dr. Ioana Bianchi va prezenta situaţia dincolo de acces, vorbind despre impactul economic al medicamentelor inovatoare şi competitivitatea industrială europeană
,,În afara beneficiilor directe asupra calităţii vieţii şi sănătăţii pacienţilor, medicamentele inovatoare au şi un impact economic pozitiv, prin influenţa asupra productivităţii şi prezenteismului, ca şi prin investiţiile companiilor farmaceutice inovatoare în cercetare-dezvoltare, programe de sprijin pentru pacienţi, încurajarea educaţiei medicale continue, etc. La nivel european, industria farmaceutică inovatoare face parte dintre cele care contribuie cel mai mult la balanţa comercială a Uniunii Europene; menţinerea stimulentelor de investiţii pentru industrie contribuie la micşorarea diferenţelor de competitivitate faţă de SUA şi alte state terţe”, a precizat pentru 360medical.ro dr. Ioana Bianchi, directorul de Relaţii externe al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.
Manifestarea, care are drept partener ştiinţific ,,UMF Carol Davila” Bucureşti, va fi transmisă live pe siteul 360medical.ro, dar şi pe facebook şi youtube.
Detalii despre speakeri şi teme găsiţi pe pagina evenimentului.