Eveniment maraton cu activităţi de prim ajutor: „Noapte albă pentru zile negre”

Eveniment maraton cu activităţi de prim ajutor: „Noapte albă pentru zile negre”

Crucea Roşie Română a organizat cu ocazia aniversării a 147 de ani de activitate evenimentul maraton „Noapte albă pentru zile negre“. Timp de două zile românii au putut participa la ateliere educative, simulări de prim ajutor din oră în oră, iar doritorii au putut participa la demonstraţii salvatoare de viaţă.

Societatea Naţională de Cruce Roşie din România a demarat pe 1 iulie evenimentul în Parcul Mogoşoaia şi se mai desfăşoară şi astăzi, 2 iulie până la ora 16:00.

Atelierele sunt interactive şi acoperă diverse zone de interes pentru adulţi şi copii, de la educaţie pentru sănătate până la drept umanitar internaţional, fiind concepute astfel încât să ofere informaţii utile şi uşor accesibile. Participarea la toate activităţile din timpul zilei este gratuită, astfel românii pot încerca să joace la roata imunizării îi învaţă cum funcţionează sistemul imunitar, la twisterul vieţii sănătoase care arată care sunt viciile care îi pot scoate din joc. Mai există atelierul Banca de alimente îi ajută să înţeleagă de ce anume au nevoie familiile din medii defavorizate, dar şi Escape Room-ul de tip labirint care  oferă o lecţie despre importanţa emblemei de Cruce Roşie în situaţii-limită.

„Ne dorim ca aceste zile să reflecte valorile care definesc cei 147 de ani de Cruce Roşie în România, angajamentul nostru constant pentru umanitate şi, mai ales, mobilizarea de forţe exemplară necesară în cazul unei catastrofe, pentru ca oamenii să înţeleagă cât este de important să fie pregătiţi şi să acţioneze corect şi solidar într-o astfel de situaţie nedorită. Este mai mult decât o tabără de informare şi de pregătire, este o lecţie de viaţă, la care ne dorim să avem alături un număr cât mai mare de familii, tineri şi copii dornici să descopere activitatea noastră umanitară şi să ducă Binele mai departe“, a declarat dl. Ioan-Silviu Lefter, director general Crucea Roşie Română.

Participanţii care s-au înscris la eveniment au putut rămâne peste noapte în corturi de campanie, având la dispoziţie un kit de supravieţuire, trăind astfel experienţa,emoţiile şi provocările unei nopţi sub cerul liber, în cel mai autentic mod, pot petrece o noapte într-un cort de campanie.

Printre activităţi se regăsesc şi câteva ateliere precum: Atelier Fundraising – în cadrul căruia copiii vor afla cum îşi pot ajuta semenii, cum să facă economii, Atelier Psihosocial – se va desfăşura la cortul de Suport Psihosocial, unde participanţii vor afla cum să facă faţă emoţiilor intense şi unde ar putea să solicite ajutor după un eveniment marcant sau Atelier Treasure Hunt – unde participanţii vor primi diferite provocări, cu indicii de-a lungul unui traseu, pe care vor trebui să le găsească.

viewscnt