Exerciţiu de apărare civilă la sediul CNAS

Exerciţiu de apărare civilă la sediul CNAS

La sediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) din Capitală va fi organizat miercuri, 8 mai, un exerciţiu de apărare civilă care va consta în simularea izbucnirii unui incendiu la unul din etajele clădirii.

Exerciţiul va începe de la ora 15.00 şi va dura aproximativ două ore, potrivit unui comunicat al instituţiei.

"În cursul exerciţiului vor fi evacuate persoanele aflate în clădire, se va întrerupe alimentarea acesteia cu energie electrică şi gaze naturale, se va simula stingerea incendiului cu mijloacele tehnice din dotare şi se va acorda primul ajutor unei presupuse victime", a precizat CNAS.

În cadrul exerciţiului se va simula şi alertarea serviciilor de urgenţă prin apelarea numărului telefonic 112, urmând ca acestea să deplaseze la locul exerciţiului mijloace tehnice adecvate situaţiei simulate.

Exerciţiul va fi efectuat de personalul CNAS cu atribuţii în domeniul apărării civile, care va monitorizat de un reprezentant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.

Astfel de exerciţii sunt organizate periodic pentru testarea modului în care se reacţionează la situaţia simulată, astfel ca în cazul apariţiei unei situaţii reale să poată fi salvate vieţi omeneşti şi bunuri, subliniază instituţia.

viewscnt