Investigaţii gastroenterologice performante, disponibile la SANADOR

Investigaţii gastroenterologice performante, disponibile la SANADOR

Endoscopia digestivă şi alte investigaţii gastroenterologice avansate reprezintă instrumente esenţiale pentru depistarea şi tratarea bolilor sistemului digestiv. Aceste proceduri permit vizualizarea directă a tractului gastrointestinal, prin utilizarea unui endoscop – un instrument flexibil, echipat cu o cameră video, care oferă imagini în timp real.

Procedurile de endoscopie digestivă includ endoscopie digestivă superioară, utilizată pentru examinarea esofagului, stomacului şi duodenului, şi colonoscopie, destinată evaluării colonului şi identificării precoce de tumori colorectale benigne sau cancer colorectal. Investigaţii suplimentare, precum manometria esofagiană şi monitorizarea prin pH-metrie cu impedanţă esofagiană pentru 24h, furnizează informaţii esenţiale pentru diagnosticul bolii de reflux gastroesofagian.

În plus, tehnologiile moderne, precum ecoendoscopie – o combinaţie între endoscopia digestivă şi ecografie – sau examinarea cu videocapsula endoscopică, oferă posibilitatea unei vizualizări detaliate a intestinului subţire, o regiune dificil de accesat prin metode convenţionale. Aceste proceduri nu doar că optimizează procesul de diagnostic, ci susţin şi intervenţiile terapeutice, precum îndepărtarea polipilor sau dilatarea zonelor stenozate.

De asemenea, endoscopia intervenţională integrează tehnici endoscopice gastrointestinale de înaltă specializare, precum ERCP (colangiopancreatografia endoscopică retrogradă), dilatarea endoscopică a obstrucţiilor esofagiene sau a acalaziei, extracţia baloanelor intragastrice sau ligatura varicelor esofagiene. Astfel de proceduri avansate contribuie semnificativ la îmbunătăţirea opţiunilor de diagnostic şi tratament oferite pacienţilor.

La Centrul de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică SANADOR Floreasca şi la Spitalul Clinic SANADOR, pacienţii beneficiază de acces la o gamă largă de investigaţii gastroenterologice, de la proceduri de endoscopie digestivă, superioară şi colonoscopie, şi manometrie esofagiană, până la proceduri laborioase de endoscopie intervenţională, realizate de medici gastroenterologi cu o vastă experienţă.

Aceste proceduri sunt efectuate cu ajutorul unor echipamente moderne, asigurând standarde înalte de calitate şi precizie. La SANADOR, toate procedurile endoscopice sunt efectuate sub anestezie administrată de medici specializaţi în Anestezie şi Terapie Intensivă, garantând confortul şi siguranţa pacientului. Investigaţiile pot fi realizate fie în regim de spitalizare de zi, fie în ambulatoriu.

Tipuri şi indicaţii pentru endoscopia digestivă

Endoscopia digestivă este o procedură medicală indispensabilă pentru evaluarea şi tratamentul afecţiunilor sistemului digestiv. Prin endoscopie digestivă superioară pot fi diagnosticate afecţiuni precum boala de reflux gastroesofagian, varicele esofagiene, esofagul Barrett, gastroenteritele, polipii gastrici, ulcerele, dar şi tumorile benigne sau maligne ale esofagului, stomacului ori duodenului. În plus, această procedură poate avea scop terapeutic, fiind utilizată pentru controlul hemoragiilor, dilatarea stenozelor, extragerea excrescenţelor, corpilor străini sau tumorilor, dar şi pentru tratarea varicelor esofagiene.

Colonoscopia, în schimb, se axează pe explorarea tractului digestiv inferior, fiind foarte importantă pentru diagnosticarea, monitorizarea şi tratarea unor boli precum inflamaţiile intestinale, polipii rectali şi anali, polipoza colonică şi cancerul colorectal sau apendicular. În timpul procedurii, medicul poate efectua biopsii şi poate îndepărta polipi, contribuind la un management eficient al patologiilor asociate.

Indicaţiile pentru endoscopie sunt adaptate în funcţie de simptomatologia pacientului şi de istoricul său medical. De pildă, endoscopia superioară este indicată pentru pacienţii care prezintă dureri abdominale inexplicabile, sângerări digestive sau dificultăţi la înghiţire. Colonoscopia este des recomandată persoanelor cu antecedente familiale de cancer colorectal sau celor care acuză modificări ale tranzitului intestinal.

La SANADOR, endoscopia digestivă este utilizată atât în scop diagnostic, pentru identificarea patologiilor tractului digestiv, cât şi în scop terapeutic. Printre aplicaţiile terapeutice se numără realizarea unor intervenţii complexe, precum colangiopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP), ligatura de varice esofagiene sau hemostaza endoscopică pentru hemoragiile digestive superioare. În plus, pacienţii au acces şi la tehnologia modernă, cum ar fi endoscopia cu videocapsulă, ce permite o explorare neinvazivă şi detaliată a tubului digestiv.

Alte investigaţii gastroenterologice avansate

Manometria esofagiană este o procedură esenţială în evaluarea motilităţii esofagiene, care măsoară presiunea şi coordonarea activităţii musculare din interiorul esofagului. Această metodă ajută la identificarea tulburărilor de motilitate, cum ar fi contracţiile anormale sau nesincronizate ale muşchilor esofagieni şi problemele cu sfincterele esofagiene.

Utilizând un cateter flexibil dotat cu senzori, manometria poate oferi date precise despre funcţia esofagului, inclusiv prin tehnica de înaltă rezoluţie, care permit o colectare mai detaliată a informaţiilor, într-un timp mai scurt. Această investigaţie este esenţială pentru pacienţii care prezintă simptome precum disfagie sau dureri toracice inexplicabile, contribuind astfel la un diagnostic corect şi la stabilirea unui plan de tratament adecvat.

Centrul de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică SANADOR Floreasca dispune de echipamente de ultimă generaţie, precum sistemul Laborie Solar GI, un dispozitiv avansat de manometrie esofagiană de înaltă rezoluţie. Acest sistem modern, echipat cu software performant, asigură examinări rapide şi precise, oferind informaţii detaliate şi fiabile necesare pentru evaluarea funcţiei esofagiene.

Pe de altă parte, prin pH-metrie cu impedanţă esofagiană este evaluat refluxul gastroesofagian. Această investigaţie monitorizează nivelul de aciditate din esofag pe parcursul a 24 de ore, oferind informaţii despre frecvenţa şi tipul refluxului (acid, slab acid sau alcalin). Este o metodă utilă în diagnosticarea bolii de reflux gastroesofagian, în special în cazurile refractare la tratamentele medicamentoase standard.

De asemenea, pH-metria este folosită pentru a determina dacă refluxul este responsabil pentru simptome atipice, cum ar fi tusea sau senzaţia de nod în gât. Această investigaţie poate fi parte din evaluarea preoperatorie a pacienţilor care necesită intervenţii chirurgicale anti-reflux, având un rol major în prevenirea complicaţiilor pe termen lung asociate esofagitei de reflux.

Investigaţiile sunt realizate de medici gastroenterologi cu vastă experienţă şi cu pregătire specializată, garantând un nivel înalt de profesionalism şi acurateţe. În plus, pacienţii cu reflux gastroesofagian beneficiază de monitorizare prin pH-metrie esofagiană cu impedanţă, o tehnică ce permite stabilirea unui diagnostic precis şi conturarea unui plan de tratament personalizat. Astfel, prin integrarea tehnologiei de vârf cu expertiza medicală, SANADOR asigură un diagnostic corect şi management eficace al acestor boli.

Proceduri endoscopice performante la SANADOR

La SANADOR, gama de investigaţii gastroenterologice este completată de metode avansate de tratament, realizate cu ajutorul tehnologiei de ultimă generaţie. Procedurile sunt efectuate cu echipamente performante, inclusiv endoscoape de unică utilizare, disponibile la cererea pacientului sau la recomandarea medicului, asigurând un standard ridicat de siguranţă şi eficienţă.

Endoscopia intervenţională permite realizarea unor intervenţii minim invazive, având atât rol diagnostic, cât şi terapeutic. Printre aplicaţiile sale se numără colangiopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP), utilizată pentru extragerea calculilor în litiaza coledociană, montarea de stenturi pentru deblocarea căilor biliare sau pancreatice, dilatarea stenozelor esofagiene şi tratarea unor afecţiuni complexe, care împiedică alimentaţia adecvată.

În plus, această tehnologie avansată facilitează îndepărtarea corpilor străini, controlul hemoragiilor, dar şi tratamente destinate obezităţii, cu ajutorul balonului intragastric. Prin aceste metode inovatoare, pacienţii beneficiază de soluţii personalizate, adaptate fiecărei afecţiuni, într-un mediu sigur şi modern, sub supravegherea unei echipe medicale de înaltă calificare.

viewscnt