Medicul pediatru Nicolae Miu, care a lansat în România conceptul de pediatrie socială, a decedat

Medicul pediatru Nicolae Miu, care a lansat în România conceptul de pediatrie socială, a decedat

Prof. dr. Nicolae Miu, specialist în pediatrie, gastroenterologie şi hepatologie şi diabet şi boli de nutriţie şi fost decan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Cluj, a decedat, a anunţat universitatea clujeană. 

Profesorul Nicolae Miu a fost o personalitate emblematică a învăţământului universitar şi a medicinei româneşti, având o carieră impresionantă, dedicată sănătăţii copiilor.

"A vindecat cazuri grave, a scris tratate, în premieră pentru România, a condus Facultatea de Medicină a universităţii noastre, a ridicat o clădire nouă la Clinica de Pediatrie II din Cluj-Napoca şi a înfiinţat Clinica de Nefrologie, Dializă şi Toxicologie Pediatrică, împreună cu dr. Aurel Bizo", a transmis UMF Cluj.

Profesorul Nicolae Miu a lansat, în premieră pentru România, conceptul de medicină a adolescentului, având viziunea complexităţii acestui domeniu medical. Conceptul a fost promovat prin publicarea în 1999 a ”Tratatului de medicina adolescentului”.

De asemenea, prof. Nicolae Miu a fost cel care a introdus în România conceptul de Pediatrie Socială, fiind fondatorul Societăţii Române de Pediatrie Socială, dar şi al Societăţii Române de Gastroenterologie, Hepatologie şi Nutriţie Pediatrică.

"Cu profesionalism, dedicare şi angajamentul de care a dat dovadă în calitate de prorector didactic al UMF ”Iuliu Haţieganu”, decan şi cadru didactic al Facultăţii de Medicină, domnul profesor Nicolae Miu şi-a dedicat întreaga activitate multor generaţii de studenţi şi rezidenţi şi a vegheat, cu pasiune şi căldură, asupra sănătăţii celor mai tineri, fiind un adevărat artist al medicinei clujene. Prezenţa sa alături de comunitatea noastră academică ne-a onorat. Recunoaşterea de care se bucură astăzi şcoala medicală clujeană este deopotrivă rodul implicării şi al eforturilor domniei sale. Pentru toate acestea, îi mulţumim şi îi vom purta veşnică recunoştinţă", mai arată universitatea clujeană.

viewscnt