Migraţia cadrelor medicale din regiune s-ar putea atenua în următorul deceniu. Previziunile ministrului Sănătăţii

Migraţia cadrelor medicale din regiune s-ar putea atenua în următorul deceniu. Previziunile ministrului Sănătăţii

Statele est-europene, inclusiv România, au fost afectate în ultimele decenii de migraţia cadrelor medicale către statele mai dezvoltate din vestul Europei şi America de Nord. Din această cauză, multe state se confruntă cu o criză de medici, în ciuda creşterii salariilor şi dezvoltării infrastructurii de sănătate din ultimii ani. De altfel, subiectul resursei umane din Sănătate reprezintă principalul subiect al reuniunii la nivel înalt organizată la Bucureşti în 22-23 martie de către Biroul Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru Europa.

Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, speră ca, până la finalul acestui deceniu, resursa umană din Sănătate să nu mai reprezinte o problemă acută în statele din regiune, existând deja semnale pozitive legate de reducerea migraţiei cadrelor medicale.

"Cu implicarea noastră, a tuturor, sper ca până în 2030 să reuşim, cel puţin în regiunea noastră, să rezolvăm aceste probleme din domeniul sănătăţii în legătură cu resursa umană. În anii precedenţi am văzut lipsa de personal din domeniul sănătăţii, datorită fenomenului migrator către alte ţări din Europa sau SUA şi Canada", a spus Alexandru Rafila, la ceremonia de deschidere a reuniunii Biroului Regional OMS.

Datele prezentate anul trecut de Colegiul Medicilor arată că numărul de medici din România care au solicitat certificate profesionale curente (CPC) cu scopul de a exercita profesia în afara ţării a scăzut semnificativ în 2021, continuând tendinţa din anii anteriori.

Astfel, numărul CPC-urilor eliberate a scăzut la 776 în 2021, de la 858 în 2020, 1.099 în 2019, 1.221 în 2018, 1.374 în 2017 şi 1.462 în 2016. Datele arată că numărul medicilor care au plecat din România pentru a profesa în alte ţări s-a redus la jumătate în ultimii 5 ani.

Ministrul consideră că reducerea migraţiei cadrelor medicale este şi o consecinţă a investiţiilor în infrastructura din sănătate şi în programele de rezidenţiat.

"Am observat că fenomenul acesta al migraţiei a mai scăzut. Trecem printr-un proces de reformă pe care îl menţionez, pentru că, datorită sprijinului OMS de anul trecut, România a reuşit să adopte prima strategie pentru dezvoltarea personalului din sănătate", a mai spus prof. Rafila.

Miercuri a început, la Bucureşti, Reuniunea la nivel înalt a statelor membre OMS Europa pe tema resurselor umane din sănătate.

În zilele de 22 şi 23 martie vor fi discutate la Bucureşti modalităţile de pregătire, motivare şi gestionare a resurselor umane din sănătate. Participanţii la reuniune vor adopta o declaraţie privind resursa umană din sănătate.

La întâlnire participă miniştri, secretari de stat, şefi ai departamentelor de resurse umane şi experţi în domeniu din regiunea europeană a OMS.

viewscnt