Ministerul Sănătăţii a introdus 7 noi protocoale terapeutice, în urma adăugării unor medicamente pe lista tratamentelor compansate, şi a actualizat 17 protocoale existente, la recomandarea comisiilor de specialitate.
Măsura este cuprinsă într-un ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), publicat joi în Monitorul Oficial.
Astfel, noul ordin a introdus 7 noi protocoale terapeutice, pentru selexipag (medicament indicat terapeutic pentru hipertensiune arterială pulmonară), lanadelumab (angioedem ereditar), tolvaptan (hiponatremie secundară sindromului de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic), ketoconazol (sindromul Cushing), risdiplam (atrofie musculară spinală), combinaţii beclometazonă + formoterol + glicopironiu (boală pulmonară obstructivă cronică – BPOC, astm bronşic) şi combinaţii formoterol + glicopironiu + budesonidă (BPOC).
De asemenea, actul normativ prevede actualizarea a 17 protocoale terapeutice.
Protocoalele terapeutice au fost analizate şi avizate de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).
Potrivit legislaţiei, prescrierea, eliberarea şi decontarea medicamentelor în sistemul public de asigurări de sănătate se realizează şi în baza protocoalelor terapeutice aprobate prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al CNAS.