Infecţiile asociate asistenţei medicale (IAAM) sunt un fenomen cu care se confruntă spitalele din întreaga lume, nu doar din România. Totuşi, situaţia este agravată în ţara noastră de faptul că acestea sunt “profund subraportate”, potrivit unei strategii elaborate în martie 2023 de Comitetului Naţional pentru Prevenirea şi Limitarea Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale. Acum, ministrul Sănătăţii susţine că situaţia este mai bună, fără a prezenta dovezi în acest sens.
"Cred că s-au întâmplat foarte multe lucruri ceea ce priveşte controlul infecţiilor în România, cifrele încep să se schimbe din punct de vedere al raportărilor. Aşteptăm, dacă lucrăm cu seriozitate, să înceapă să se schimbe şi hărţile pe care România apare cu roşu sau roşu închis din punctul de vedere al bacteriilor implicate în producerea infecţiilor invazive, cu toate că ne aflăm între o zonă geografică roşie - România, Bulgaria, Grecia, Cipru, Italia, chiar şi unele zone din Franţa sunt afectate de aceste microorganisme multirezistente, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în nordul Europei, unde utilizarea antibioticelor este cu totul diferită şi accesul la antibiotice la fel”, a declarat marţi prof. univ. dr. Alexandru rafila, citat de Mediafax.
Ministrul a vorbit şi despre legea privind prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale din unităţile medicale şi din azile, intrată în vigoare în 2021 şi neaplicată nici acum, în lipsa normelor de aplicare care trebuie elaborate de Ministerul Sănătăţii.
Astfel, Alexandru Rafila susţine că legea ar avea anumite imperfecţiuni. "„Am lucrat şi la legislaţia care să pună în aplicare o lege care a fost adoptată în urmă cu câţiva ani şi care avea anumite imperfecţiuni", a spus ministrul.
Potrivit oficialului, în mai multe spitale vor fi implementate ghiduri şi protocoale referitoare la testarea rezistenţei la antimicrobiene, supravegherea infecţiilor asociate asistenţei medicale şi la prescrierea de antibiotice în spitalele selectate.
Ministrul consideră că lucrurile nu se pot schimba peste noapte şi că este nevoie de o schimbare în mentalitate, precum şi de însuşirea şi aplicarea bunelor practici.
ÎNTÂRZIERI MAJORE
Ministerul Sănătăţii a elaborat abia în februarie 2023 un proiect cu normele de aplicare ale legii din 2021, iar în luna martie 2023 a lansat în dezbatere un proiect de hotărâre de guvern care urmează să aprobe strategia pentru prevenirea şi limitarea infecţilor asociate asistenţei medicale şi combaterea fenomenului de rezistenţă la antimicrobiene în România în perioada 2023-2030.
Legea nr. 3/2021 “reglementează cadrul general pentru prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale, denumite în continuare IAAM, cu scopul de a creşte nivelul de siguranţă a pacienţilor internaţi în unităţile medicale, precum şi a persoanelor asistate şi îngrijite în centre rezidenţiale pentru persoane adulte aflate în dificultate”.
Actul normativ prevedea că, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, Ministerul Sănătăţii va elabora, împreună cu Ministerul Muncii, normele metodologice de aplicare a acesteia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Tot în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii urma să fie înfiinţat, prin hotărâre a Guvernului, Comitetul Naţional pentru Prevenirea şi Limitarea Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale (CNPLIAAM), din a cărui componenţă fac parte reprezentanţi ai mai multor instituţii şi autorităţi şi care are ca principale atribuţii elaborarea Strategiei naţionale şi a planurilor naţionale pentru prevenirea şi limitarea riscurilor legate de IAAM.
Acest comitet a fost, însă, înfiinţat abia în iulie 2022, la un an şi jumătate de la intrarea în vigoare a legii.