Noile reglementări privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale elaborate de Ministerul Sănătăţii au intrat în vigoare, după ce au fost aprobate de Guvern într-o formă care a ţinut cont de unele propuneri ale organizaţiilor medicilor. Reglementările au introdus sancţiuni semnificativ mai mari decât cele anterioare în cazul în care sunt constatate abateri.
Măsurile sunt cuprinse într-o Ordonanţă a Guvernului (OG nr. 9/2025), care a modificat şi completat Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998 (privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale). Noul act normativ a fost publicat vineri în Monitorul Oficial, intrând în vigoare, cu excepţia prevederilor privind sancţiunile majorate, care se aplică în 30 de zile de la data publicării Ordonanţei Guvernului în Monitorul Oficial (31 ianuarie 2025).
Iniţiatorii actului normativ au argumentat, în nota de fundamentare, că modificările sunt necesare pentru armonizarea şi corelarea unor norme din OG nr. 124/1998 cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel încât să fie asigurată claritatea şi concizia conexiunilor legislative, precum şi aplicarea unitară a acestora.
Astfel, titularii de cabinete au transmis sesizări Ministerului Sănătăţii în legătură cu eliberarea certificatului de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale. Reglementările anterioare prevedeau că acesta se păstrează în original la nivelul direcţiei de sănătate publică (DSP) emitente, iar copia se înmânează titularului de cabinet, deşi titularul de cabinet ar trebui să deţină toate documentele legate de înfiinţarea şi funcţionarea cabinetului medical, în original.
Alte sesizări transmise în ultimul timp indicau alte reglementări confuze sau care se contraziceau în diferite acte normative.
Noul act normativ elaborat de Ministerul Sănătăţii a introdus mai multe modificări, între care:
– Eliminarea sintagmei ”cu sau fără personalitate juridică” referitoare la cabinetele medicale.
– Cabinetele medicale se vor putea înfiinţa cu obiect unic de activitate (activităţi medicale) sau obiect principal de activitate (activităţi medicale) şi activităţi secundare (servicii conexe actului medical sau învăţământ, cercetare, dezvoltare în domeniul medical).
– Sunt precizate cabinetele de medicină sportive.
– Sunt reformulate condiţiile de organizare a cabinetelor medicale în cadrul societăţilor comerciale, fundaţiilor, asociaţiilor şi cultelor religioase.
– Se reglementează emiterea unui exemplar, în original, al certificatului de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale titularului de cabinet.
– Sunt precizate activităţile care se pot desfăşura prin cabinetul medical.
– Se stabileşte reprezentarea cabinetului din punct de vedere juridic şi profesional.
– Se precizează obligaţia raportărilor statistice de către cabinetele medicale.
În urma consultărilor cu organismele profesionale ale medicilor, au fost introduse alte modificări, precum obligaţia, pentru cabinetele medicale, ca administratorul sau cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de administraţie să fie medici membri ai Colegiului Medicilor din România sau ai Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
De asemenea, publicitatea derulată de unităţile sanitare în care sunt promovaţi medici, se va realiza cu respectarea normelor privind publicitatea şi reclama medicilor, reglementate prin Codul de Deontologie Medicală.
SANCŢIUNI MAI ASPRE
O altă modificare importantă este legată de sancţiunile pentru cabinetele medicale care nu respectă legislaţia în vigoare, care nu au mai fost actualizate din 1998.
Astfel, până acum, pentru nerespectarea dispoziţiilor privind certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale, persoanele vinovate vor fi sancţionate contravenţional cu amendă cuprinsă între 10 milioane lei şi 20 milioane lei vechi (1.000-2.000 lei actuali).
Noul act normativ introduce, pentru aceeaşi abatere, amenzi de 20 de ori mai mari. “Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei funcţionarea cabinetelor medicale fără deţinerea certificatului de înregistrare”, prevede ordonanţa.
Pentru netransmiterea indicatorilor statistici legaţi de activităţile epidemiologice către Ministerul Sănătăţii, cabinetele medicale vor primi termen de remediere la prima abatere. La repetarea abaterii sunt prevăzute amenzi cuprinse între 10.000 lei şi 20.000 lei.
Aceste sancţiuni majoratevor intra în vigoare la 30 de zile de la data intrării în vigoare a OG nr. 9/2025 (31 ianuarie 2025).
În prezent, pentru neefectuarea activităţilor epidemiologice şi pentru netransmiterea datelor, precum şi pentru transmiterea de date eronate sau incomplete, persoanele vinovate sunt sancţionate cu amendă cuprinsă între 3 milioane lei şi 10 milioane lei vechi (300-1.000 lei noi).
Constatarea şi aplicarea sancţiunilor vor fi făcute de către personalul împuternicit de ministrul sănătăţii, din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat şi al direcţiilor de sănătate publică (DSP) judeţene.
În prezent, sancţiunile pentru aceste abateri sunt aplicate de către DSP-uri.
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Ministerul Sănătăţii trebuie să actualizeze şi normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, cuprinse în ordinul ministrului sănătăţii nr. 153/2003.