România se confruntă cu o creştere a numărului de cazuri de Covid-19 în ultimele două săptămâni, însă majoritatea cazurilor sunt uşoare şi nu necesită internare în spital. Pe plan mondial, subvarianta virusului SARS-CoV-2 care provoacă cele mai multe infectări este în prezent EG.5 (Eris), care ar putea fi asociat şi cu valul din ţara noastră.
Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, a explicat, la Medika TV, cum arată situaţia în unitatea medicală.
"De două săptămâni este o creştere cu 50% faţă de ce aveam anterior, înregistrăm aproximativ 100 de prezentări în fiecare zi, indiferent de vârstă. E adevărat că 80% sunt forme uşoare, care pot merge acasă, 20% nu sunt neapărat cazurile acelea foarte grave de terapie, dar sunt persoane cu factor de risc şi sunt şi cei care au complicaţii pulmonare sau neurologie. Procentul celor care ajung în ATI este destul de mic” a spus dr. Adrian Marinescu.
Totuşi, medicii nu se aşteaptă la un nou val pandemic de amploare.
„Nu ne gândim că vom avea un val pandemic aşa cum era la începuturi, că se întoarce pandemia, că am tot am auzit lucrurile astea. Cred că trebuie să fie o discuţie echilibrată, care spune că în momentul în care un virus rămâne mult timp în circulaţie evident că suferă mutaţii, cele mai multe nu sunt importante, dar apar noi variante”, a mai spus dr. Adrian Marinescu.
În prezent, valurile de infectări la nivel mondial sunt asociate subvariantei EG.5, care nu apare încă în raportările Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) privind rezultatele secvenţierilor.
În săptămâna 28 august - 3 septembrie în România au fost făcute doar 53 de secvenţieri de SARS-CoV-2, din care 31 au fost realizate la Institutul Balş şi 22 la Institutul Cantacuzino.
Subvariantele detectate în ultima săptămână în România au fost: 13 cazuri de XBB.1.16, 13 - XBB.2.3, 11 - XBB.1.5, 8 - XBB.1.5+F456L, 3 - GE.1, 2 - BA.2.75, 2 - XBB.1.9.1 şi 1 caz - FW.1.
"Noi facem secvenţieri destul de mari şi am început să facem dinamic acum. Practic, toţi pacienţii internaţi cu Covid au şi secvenţiere. Avem, într-adevăr, această variantă şi probabil în viitorul apropiat vom avea şi nişte cifre exacte ca să ne dăm seama, dacă sunt la fel şi în România", a precizat dr. Marinescu.