Ministerul Sănătăţii a majorat numărul de locuri la rezidenţiat în domeniul medicină cu 418 după examenul din 21 noiembrie 2021, până la 4.360. Locurile suplimentare sunt menite să acopere specialităţile deficitare (anestezie terapie intensivă, boli infecţioase, radiologie medicală, medicină de familie), însă corelat cu capacitatea reală de pregătire a universităţilor de medicină şi farmacie.
La concursul de rezidenţiat, desfăşurat în 21 noiembrie 2021, s-au înscris 12.564 de candidaţi, un număr-record, pentru care erau disponibile 6.311 locuri şi posturi pe cele 3 domenii de pregătire – 3.942 locuri la domeniul medicină, 1.190 locuri pentru medicină dentară, 1.087 locuri pentru farmacie şi 92 de locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie.
După decizia de suplimentare a numărului de posturi în domeniul medicină, numărul total de locuri şi posturi ajunge la 6.729 (din care 4.360 la medicină).
Decizia îi vizează pe candidaţii care au obţinut punctajul de promovare de peste 60% din punctajul minim pe domeniul medicină, care vor fi încadraţi ca rezidenţi.
“ Am suplimentat locurile în specialităţile deficitare (anestezie terapie intensivă, boli infecţioase, radiologie medicală, medicină de familie) corelat cu capacitatea reală de pregătire a universităţilor de medicină şi farmacie”, a declarat ministrul Sănătăţii, prof. dr. Alexandru Rafila.
Spre deosebire de domeniul medicină, în domeniile farmacie şi medicină dentară, dreptul de liberă practică se obţine odată cu dobândirea licenţei.
Începând din acest an, conform noilor modificări legislative adoptate în luna iulie, Ministerul Sănătăţii a fost abilitat să suplimenteze numărul de locuri numai în domeniul medicină.
O primă majorare a numărului de locuri şi posturi a avut loc în octombrie, când Ministerul Sănătăţii a majorat numărul de locuri la rezidenţiat pentru examenul din 21 noiembrie 2021 cu 439, până 6.311.
Măsura era aşteptată, în condiţiile în care cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat a fost suplimentată semnificativ în ultimii doi ani.