O descoperire în cancerul pulmonar cu celule mici ar putea ajuta la dezvoltarea de noi tratamente

O descoperire în cancerul pulmonar cu celule mici ar putea ajuta la dezvoltarea de noi tratamente

Descoperirea le-a permis oamenilor de ştiinţă să oprească dezvoltarea cancerului pulmonar cu celule mici la şoarecii de laborator şi ar putea duce la noi abordări de tratament.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Virginia, Statele Unite, şi-a propus să înţeleagă rolul pe care o mutaţie în gena EP300 îl are în formarea tumorilor de cancer pulmonar cu celule mici. Experimentele lor au arătat că gena produce o proteină cu proprietăţi surprinzătoare care poate stimula sau preveni dezvoltarea cancerului pulmonar cu celule mici. Împiedicând gena să acţioneze ca un promotor al tumorii, cercetătorii au reuşit să oprească formarea şi răspândirea cancerului. Oamenii de ştiinţă au reuşit să obţină aceleaşi rezultate atât în probele de linii celulare, cât şi în testele pe modele de şoareci.

Rolul esenţial pe care-l are proteina în formarea tumorii o transformă într-o posibilă ţintă pentru dezvoltarea de noi tratamente pentru cancerul pulmonar cu celule mici (SCLC), o formă de cancer extrem de agresivă. Supravieţuirea generală de cinci ani pentru pacienţii diagnosticaţi cu SCLC este de doar 7%.

„Cel mai important aspect al descoperirilor noastre este faptul că am explicat vulnerabilitatea unică a genei EP300 la nivel molecular, până la un singur aminoacid. Având în vedere frecventele mutaţii ale EP300 pe care le găsim într-o gamă largă de tipuri de cancer, sperăm că vizarea domeniului EP300 KIX va avea o aplicabilitate mai generală pentru terapia cancerului“, a declarat dr. Kwon-Sik Park, de la departamentul de microbiologie, imunologie şi biologie a cancerului, de la facultatea de medicină a UVA, care a condus echipa de cercetare.

Despre cancerul pulmonar cu celule mici

Cancerul pulmonar cu celule mici este răspunzător pentru aproximativ 13% din diagnosticele de cancer pulmonar. De obicei, pacienţii au rezultate mai bune atunci când sunt diagnosticaţi devreme, înainte ca boala să se extindă în afara plămânului, dar fiind un cancer cu creştere rapidă este adesea descoperit după ce s-a răspândit deja în organism. Un factor de risc major este fumatul. Opţiunile actuale de tratament includ intervenţii chirurgicale, chimioterapie, radioterapie şi imunoterapie, dar, în cazul majorităţii pacienţilor, tratamentele nu vindecă cancerul. Asta înseamnă că este nevoie urgentă de opţiuni mai bune de tratament, spun cercetătorii.

Noile descoperiri ale specialiştilor de la UVA indică o potenţială nouă abordare. Echipa a făcut descoperirea surpriză în timp ce investigha rolul genei EP300 în dezvoltarea SCLC folosind modele de şoareci modificaţi genetic. În mod remarcabil, cercetătorii au descoperit că proteina pe care o produce gena ar putea promova şi suprima formarea tumorii. O componentă (domeniu), a proteinei pare să încurajeze dezvoltarea cancerului, în timp ce o alta pare să o împiedice, spun cercetătorii.

Oamenii de ştiinţă au investigat în continuare domeniul care promovează tumora, pe care l-au botezat KIX, şi au constatat că este esenţial pentru dezvoltarea SCLC, fără acest domeniu cancerul nu poate exista.

Acest lucru sugerează că vizarea KIX ar putea oferi o modalitate de tratament a SCLC, spun oamenii de ştiinţă. În noua lucrare ştiinţifică care prezintă constatările experimentelor lor, cercetătorii numesc KIX o vulnerabilitate unică în cancerul pulmonar cu celule mici.

„Pe baza acestor date, suntem destul de nerăbdători să urmărim dezvoltarea unui medicament care vizează domeniul KIX, deoarece acest lucru va avea probabil mai multe aplicaţii pentru tratamentul cancerului, în special pentru SCLC şi leucemie“, a declarat John H. Bushweller, de la departamentul de fiziologie moleculară şi fizică biologică al UVA.

Concluziile acestor descoperiri au fost publicate în revista Science Advances.

viewscnt