O singură universitate de medicină şi farmacie din România, inclusă într-un top al celor mai valoroase instituţii de învăţământ

O singură universitate de medicină şi farmacie din România, inclusă într-un top al celor mai valoroase instituţii de învăţământ

La nivel mondial există mai multe clasamente ale universităţilor după diverse criterii, de la reputaţia academică până la numărul de lucrări ştiinţifice publicate. Un nou top publicat săptămâna aceasta include o singură universitate de medicină şi farmacie din România, cea din Cluj, la două categorii. 

Astfel, clasamentul "QS World University Rankings by Subject 2023" clasează Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca pe locurile 301-350 în domeniul medicină la nivel mondial, faţă de 351-400 n anul anterior, şi pe locurile 251-300 în domeniul farmacie şi farmacologie.

Universităţile din acest clasament au fost clasificate după cinci criterii: reputaţia academică, reputaţia ca angajator, numărul de citări ale lucrărilor ştiinţifice, indicele Hirsch şi reţeaua internaţională de instituţii cu care colaborează.

"Performanţa este dată în primul rând de punctajele ridicate pentru activitatea de cercetare (numărul de citări şi indicele Hirsch), alături de creşterea punctajelor pentru celelalte criterii: reputaţia academică şi reputaţia ca angajator ale universităţii, precum şi creşterea şi diversificarea numărului de instituţii partenere la nivel internaţional", a precizat UMF Cluj.

Cele mai mari scoruri au fost obţinute de universitatea clujeană la categoriile număr de citări (88,8 din 100) şi indicele Hirsch (67,2), iar cele mai scăzute la reputaţia academică (48.6) şi numărul de instituţii partenere la nivel internaţional (50,2).

QS World University Rankings by Subject, cel mai consultat clasament universitar din lume, acoperă cinci domenii generale, fiecare cu mai multe discipline: Arte şi Ştiinţe Umaniste, Inginerie şi Tehnologie, Ştiinţele Vieţii şi Medicină, Ştiinţele Naturii, respectiv Ştiinţe Sociale şi Management. Evaluarea universităţilor se realizează pe criterii precum reputaţia academică, reputaţia de angajator, citări, reţeaua internaţională de cercetare (pe domenii largi de activitate) şi H-index. UMF “Iuliu Haţieganu” a obţinut punctaje ridicate pe criteriul citări şi respectiv H-index.

Clasamentele QS World University by Subject sunt realizate anual pentru a ajuta viitorii studenţi să identifice universităţile de top dintr-un anumit domeniu.

viewscnt