OMS avertizează că mai mult de jumătate din ţările lumii se confruntă cu un risc ridicat de rujeolă, după o creştere cu 79% a cazurilor la nivel mondial

OMS avertizează că mai mult de jumătate din ţările lumii se confruntă cu un risc ridicat de rujeolă, după o creştere cu 79% a cazurilor la nivel mondial

Mai mult de jumătate din ţările lumii vor fi expuse unui risc ridicat sau foarte ridicat de apariţie a rujeolei până la sfârşitul anului, dacă nu se iau măsuri urgente de prevenire, a avertizat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Cazurile de rujeolă au crescut în majoritatea regiunilor, în principal din cauza lipsei de vaccinări în anii pandemiei de Covid-19, când sistemele de sănătate au fost copleşite şi au rămas în urmă cu vaccinările de rutină pentru bolile care pot fi prevenite.

„Ceea ce ne îngrijorează este că în acest an, 2024, avem aceste mari lacune în programele de imunizare şi dacă nu le umplem foarte repede cu vaccinul", rujeola ne va da de furcă, a declarat Natasha Crowcroft, consilier tehnic principal pentru rujeolă şi rubeolă din cadrul OMS, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.

Potrivit acesteia, din datele care sunt produse împreună cu datele OMS de către CDC (Centrele americane pentru controlul şi prevenirea bolilor), „mai mult de jumătate din toate ţările din lume vor fi expuse unui risc ridicat sau foarte ridicat de apariţie a unor focare până la sfârşitul acestui an".

Ea a solicitat acţiuni urgente pentru protejarea copiilor, afirmând că există o „lipsă de angajament" din partea guvernelor, având în vedere problemele concurente, cum ar fi crizele economice şi conflictele.

Rujeola este un virus extrem de contagios, transmis prin aer, care afectează în principal copiii cu vârsta sub cinci ani.

Poate fi prevenită prin două doze de vaccin şi, potrivit OMS, din 2000 până în prezent au fost evitate peste 50 de milioane de decese.

Cazurile de anul trecut au crescut deja cu 79%, ajungând la peste 300.000, potrivit datelor OMS, - despre care se crede că reprezintă doar o mică parte din total.

Au fost raportate focare în toate regiunile OMS, cu excepţia Americii, deşi Crowcroft a avertizat că acestea erau de aşteptat, comenteaz[ Reuters.

Ratele de deces sunt mai mari în ţările mai sărace din cauza sistemelor de sănătate mai slabe, a declarat Crowcroft, adăugând că focarele şi decesele reprezintă un risc şi pentru ţările cu venituri medii şi ridicate.

„Am avut multe focare de rujeolă în întreaga lume, iar ţările cu venituri medii au avut cu adevărat de suferit. Şi suntem îngrijoraţi că 2024 va arăta ca 2019", a spus ea.

La rândul său, Comisia Europeană consideră „îngrijorătoare" tendinţa de creştere a numărului de cazuri de rujeolă în UE.

Pe fondul apariţiei unor focare de rujeolă în mai multe ţări din UE, Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a publicat vineri un raport de evaluare a ameninţărilor.

Potrivit raportului, creşterea numărului de cazuri în regiunea europeană este deosebit de îngrijorătoare în special pentru zonele în care există niveluri scăzute de acoperire vaccinală şi grupuri de persoane nevaccinate.

Sugarii cu vârsta sub 12 luni, care sunt prea mici pentru a fi imunizaţi, reprezintă cel mai mare grup de risc, iar copiii nevaccinaţi cu vârsta sub 5 ani, precum şi copiii şi adulţii imunocompromişi prezintă un risc mai mare de îmbolnăvire severă şi de creştere a mortalităţii.

În România, numărul cazurilor de rujeolă a crescut cu 559 în ultima săptămână, un număr record de la declararea epidemiei, în urmă cu două luni, arată datele raportate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

În acelaşi timp a crescut şi numărul total de cazuri, depăşind pragul de 5.000, în ceea ce priveşte cazurile confirmate de la începutul anului trecut şi până acum.

Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional, în 5 decembrie, motivând decizia prin creşterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă şi prin numărul mare de spitalizări în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase al copiilor infectaţi.

Între timp, epidemia s-a extins în toată ţara, singurul judeţ fără niciun caz raportat fiind Vaslui.

Cea mai mare incidenţă a cazurilor de rujeolă este în judeţele Braşov (195,8 cazuri la 100.000 de locuitori), Mureş (169,6), Covasna (132,6), Giurgiu (87) şi Sibiu (57,7).

La polul opus, cele mai mici incidenţe au fost înregistrate în Vaslui (0 cazuri), Maramureş, Iaşi, Galaţi, Tulcea şi Mehedinţi (1-2 cazuri în fiecare judeţ, incidenţă de sub 1/100.000).

viewscnt