Peste 80 la sută din tinerii cardiologi români care s-au înscris la Examenul European de Cardiologie au promovat

Peste 80 la sută din tinerii cardiologi români care s-au înscris la Examenul European de Cardiologie au promovat

Anul acesta s-a înregistrat un număr record de participanţi la Examenul European de Cardiologie, fiind înscrişi 868 de tineri cardiologi din peste 30 de ţări. Potrivit prof. dr. Bogdan Alexandru Popescu, preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, tinerii cardiologi români au participat în premieră la Examenul European de Cardiologie, organizat sub egida Societăţii Europene de Cardiologie, după ce Societatea Română de Cardiologie a aderat la acest demers, facilitând înscrierea candidaţilor din România.

Anul trecut s-au prezentat la Examenul European de Cardiologie 729 de candidaţi, acum doi ani 642, iar în 2020 au fost 639 de candidaţi. Practic, s-a înregistrat o creştere de la an şi faţă de 2012 participarea a ajuns să fie de zece ori mai numeroasă.

,,Dintre cei 23 de candidaţi din România care au susţinut examenul, 19  l-au promovat, adică 82%. Aceştia au fost 13 din Bucureşti dintre care 7 de la Clinica de Cardiologie IUBCV «Prof dr CC Iliescu», 3 din Iaşi, 2 din Târgu Mureş şi 2 din Cluj Napoca. Felicitări tuturor pentru această confirmare externă a pregătirii în cardiologie”, a postat pe pagina sa de socializare prof.dr. Bogdan Alexandru Popescu, preşedintele Societăţii Române de Cardiologie (SRC).

În România, în momentul de faţă sunt în jur de 2000 de medici cardiologi, a precizat prof.dr. Bogdan Alexandru Popescu pentru 360 medical.ro.

Invitat în urmă cu ceva timp de redacţia 360medical.ro să facă o scurtă caracterizare a generaţiei de cardiologi sub 35 ani, dr. Dr. Alexandru George Cotoban, secretarul Clubului tinerilor cardiologi din România, i-a descris pe tinerii români ,,o populaţie de medici dinamică, foarte interesată de modificările de tratament şi diagnostic în medicina actuală, o clasă de colegi foarte interesată de medicina bazată pe dovezi şi care lucrează foarte, foarte mult în interesul pacientului”.

Evaluarea pregătirii tinerilor cardiologi români este Caietul Rezidentului, avizat de Ministerul Sănătăţii, SRC şi de coordonatorul de rezidenţiat, fiind un proiect la care au acces peste 90% dintre cardiologii din România.

 ,,Pentru cei care vor să aplice la stagiu sau la o bursă în străinătate, acest Caiet este o dovadă, o documentare a activităţii rezidenţilor”, a mai spus dr. Alexandru Cotoban, în cadrul unui material video.

viewscnt