România a primit miercuri 5.060 de doze de vaccin împotriva variolei maimuţei, în baza unui contract de donaţie încheiat între Ministerul Sănătăţii şi Comisia Europeană.
Dozele de vaccin vor fi trimise către spitalele de boli infecţioase din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Constanţa pentru realizarea imunizării la persoanele eligibile, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Aceste spitale pot transfera dozele de vaccin, cu titlu gratuit, către spitale judeţene sau de boli infecţioase, la solicitarea acestora, atunci când situaţia o impune.
Persoanele vizate de vaccinarea post-expunere sunt cele care au intrat în contact direct cu persoane infectate.
Specialiştii recomandă ca vaccinarea să fie realizată cât mai curând după momentul expunerii, între 4 şi 14 zile. Pentru finalizarea imunizării de bază este necesară o a doua doză de vaccin la un interval de 28 zile.
Dacă prima doză nu se administrează în intervalul cuprins între 4 şi 14 zile, e posibil ca vaccinul să nu prevină boala, dar severitatea simptomelor e mult redusă.