Boala venoasă reprezintă orice afecţiune care apare la nivelul venelor – vasele de sânge care aduc sângele sărăcit în oxigen înapoi la inimă. Venele conţin valve interne care se deschid în momentul contracţiei musculare, permiţând sângelui să curgă în direcţia corectă. Însă, atunci când apare o boală venoasă, valvele venelor se deteriorează şi nu se mai pot închide complet. Acest fenomen duce la refluxul sângelui sau la direcţionarea acestuia în ambele sensuri.
Afecţiunile venoase nu trebuie să fie neglijate, pentru că există boli grave ale venelor, cum ar fi tromboza venoasă profundă, care poate genera complicaţii severe, precum embolia pulmonară. Alte afecţiuni, precum tromboflebita superficială (varicele ori venele varicoase) sau sindromul post trombotic, nu pun în pericol viaţa pacienţilor, dar pot afecta semnificativ calitatea vieţii.
La Spitalul Clinic SANADOR, echipa vasculară, alcătuită din medici specializaţi în Cardiologie intervenţională şi Chirurgie vasculară, asigură tratamente moderne, eficiente, pentru boala varicoasă, dar şi pentru alte afecţiuni vasculare. Pacienţii au acces la investigaţii diagnostice performante şi la proceduri de tratament minim invaziv sau prin abord endovascular, în funcţie de indicaţia medicală.
Cele mai frecvente afecţiuni venoase
Există mai multe tipuri de boli ale venelor, pentru care se recomandă un consult de specialitate la un cardiolog de îndată ce apar primele semne şi simptome.
Cheaguri de sânge (trombi) pot să apară în picioare, braţe ori în organele interne, în creier, când vorbim despre tromboza unei vene cerebrale, în rinichi, când se trombozează o venă renală, ori în plămâni, când apare embolia pulmonară. În tromboza venoasă profundă, trombul este prezent într-o venă aflată în profunzime şi, deşi această afecţiune nu pune propriu-zis în pericol viaţa pacientului, cheagul are potenţialul de a se desprinde şi de a avansa prin fluxul sangvin până în plămâni, provocând embolie pulmonară, o boală ameninţătoare de viaţă.
O altă afecţiune venoasă frecventă este insuficienţa venoasă cronică, care determină acumularea de sânge, cu umflarea cronică a picioarelor, creşterea presiunii, a pigmentării sau decolorării pielii şi apariţia ulcerelor picioarelor, cunoscute drept ulcere de stază venoasă. Acestea sunt răni care nu se vindecă sau continuă să revină şi apar cel mai des sub genunchi, pe partea interioară a piciorului, chiar deasupra gleznei.
Varicele şi telangiectaziile, numite şi vene „în pânză de păianjen”, sunt vene anormale, dilatate, care apar din cauza slăbirii peretelui acestor vase de sânge, iar fistulele arteriovenoase sunt artere şi vene care se conectează între ele direct, într-un mod nefiresc. Astfel de fistule sunt congenitale, iar dacă au dimensiuni mari, pot produce un întreg arsenal de simptome: umflarea membrelor afectate, vene purpurii vizibile prin piele, asemănătoare venelor varicoase, hipotensiune arterială, oboseală, conducând la instalarea insuficienţei cardiace.
La Spitalul Clinic SANADOR, pacienţii cu tromboză venoasă profundă reprezintă o urgenţă medicală, sunt internaţi şi primesc tratament anticoagulant, pentru a preveni apariţia emboliei pulmonare. Ulterior, ei pot beneficia de o procedură modernă de tratament, prin abord endovascular - tromboaspiraţie venoasă cu sistemul AngioJet, dacă există indicaţie în acest sens. Procedura este realizată în cele mai bune condiţii de siguranţă în Laboratorul de Angiografie al Spitalului Clinic SANADOR. Sistemul pentru trombectomie AngioJet distruge rapid şi sigur trombilor periferici, cu ajutorul unui sistem de aspiraţie activă, care scade riscul desprinderii unor fragmente de trombi şi migrării acestora spre plămâni.
Diagnosticul bolilor venoase
Atunci când apar semne şi simptome care pot indica o afecţiune venoasă (durere, crampe sau disconfort, roşeaţă sau căldură locală, greutate în picioare, vene proeminente), medicul cardiolog va analiza istoricul medical al pacientului, va efectua o examinare fizică şi va recomanda anumite analize şi investigaţii avansate.
Printre testele indicate pentru depistarea bolii venoase se numără: testul D-dimeri, o analiză de sânge care prezintă valori crescute la pacienţii cu tromboembolism venos sever, ecografia Doppler, venografia cu substanţă de contrast, prin care se pot identifica cu precizie trombii de la nivelul coapsei şi gambei, tomografia computerizată (CT), imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN) şi angiografia periferică.
În Departamentul de Chirurgie vasculară al Spitalului Clinic SANADOR, pacienţii cu afecţiuni ale venelor pot beneficia de toate investigaţiile necesare pentru stabilirea unui diagnostic adecvat, dar şi de tratamente moderne, asigurate de chirurgi cu o vastă experienţă în tratarea afecţiunilor venoase.
Cum se poate trata boala venoasă?
Bolile venoase pot fi tratate prin administrarea unor medicamente (venotonice şi anticoagulante), prin folosirea ciorapi compresivi sau bandaje, care stimulează circulaţia sangvină şi aplică o presiune uşoară pe picioare, favorizând întoarcerea sângelui către inimă. Pentru tratamentul ulcerului trofic sunt indicate diferite creme şi pansamente, iar dacă examenul bacteriologic din rană este pozitiv, se pot administra şi antibiotice. Medicul va recomanda şi schimbarea stilului de viaţă – renunţarea la fumat şi la alimentele cu multe grăsimi şi stabilirea unui program zilnic de exerciţii fizice.
În cazurile grave, care nu răspund la tratament, pot fi necesare proceduri sau intervenţii de chirurgie vasculară. Astfel, tratamentul varicelor implică diverse abordări, cum ar fi terapia ablativă cu laser sau radiofrecvenţă, ligatura chirurgicală şi excizia venelor varicoase. Aceste intervenţii pot fi efectuate în oricare dintre stadiile afectării vasculare, conform clasificării CEAP. În cazul venelor de tip „pânză de păianjen”, există metode precum scleroterapia, care implică injectarea substanţelor sclerozante, sub anestezie locală. Scopul tratamentului este reducerea simptomelor şi a riscului de complicaţii. Medicul specialist va recomanda opţiunea de tratament potrivită pentru fiecare caz în parte.
La Spitalul Clinic SANADOR, pacienţii cu boli ale venelor pot beneficia de intervenţii avansate de chirurgie vasculară, realizate după standarde internaţionale şi, oricând este necesar, chirurgii vasculari colaborează cu colegii de la Departamentul de Cardiologie Intervenţională, pentru realizarea unor intervenţii endovasculare. Echipa vasculară, compusă din medici foarte bine pregătiţi, asigură pacienţilor cele mai moderne tratamente – embolectomii, endarterectomii, proceduri de revascularizare, distrugerea endovasculară şi aspirarea trombilor, cu rezultate spectaculoase.