Studiu de seroprevalenţă pentru Covid-19, programat în lunile de vară în toate regiunile din România

Studiu de seroprevalenţă pentru Covid-19, programat în lunile de vară în toate regiunile din România

Un studiu de seroprevalenţă pentru Covid-19 urmează să fie realizat în această vară la pacienţii care vor veni pentru unele analize şi vor accepta testarea, rezultatele urmând să arate ce procent din populaţia ţării a trecut prin boală, potrivit ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru.

"Acest studiu se va desfăşura în lunile iunie-iulie şi cred că şi august, în care, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, fiecărui judeţ din această regiune, pe nouă grupe de vârstă, (...) vom vedea exact cam cât din populaţia României, cât din populaţia judeţului, din grupa de vârstă s-a imunizat, iar în funcţie de acest rezultat putem previziona pe viitor şi o reapariţie a unui episod şi amploarea acestuia", a afirmat Tătaru, la Digi24.

Potrivit ministrului, în cadrul studiului, vor fi selectate câte trei laboratoare în fiecare judeţ, la care se vor prezenta pacienţii pentru seturi de analize pentru diverse patologii.

"Noi vom solicita acordul acestor pacienţi să folosim serul rezidual în care vom căuta anticorpi. Sunt nişte teste imunologice (...). Aceste seruri reziduale vor fi la INSP, care va face acest studiu şi ne va da şi rezultatul", a spus Nelu Tătaru.

"Se recoltează sânge pentru analizele la care s-au prezentat, noi serul rezidual de la această recoltare de sânge îl vom folosi", a completat ministrul.

În cadrul studiului urmează să fie testaţi la nivel naţional 29.019 de pacienţi, eşantionul fiind considerat reprezentativ pentru populaţia României. Numărul de pacienţi selectaţi în fiecare judeţ va depinde de populaţia rezidentă.

viewscnt