Rezeultatele unui studiu timpuriu privind siguranţa şi eficacitatea medicamentului tecovirimat în tratarea variolei maimuţei arată că antiviralul pare a fi sigur şi eficient în tratarea simptomelor şi leziunilor cutanate în această boală.
Medicamentul tecovirimat (TPOXX) este un antiviral aprobat de Administraţia Americană pentru Alimente şi Medicamente - FDA pentru tratamentul variolei. Medicamentul limitează răspândirea virală în organism prin inhibarea activităţii proteinei implicate în eliberarea virusului încapsulat.
Recent, Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) a permis medicilor să prescrie tecovirimat în baza procedurii de utilizare compasională, rezervată medicamentelor neaprobate, pentru a trata adulţii şi copiii cu infecţii cu ortopoxvirus, inclusiv variola maimuţei.
Într-unul dintre cele mai timpurii studii de evaluare şi raportare a rezultatelor tratării pacienţilor cu variola maimuţei cu acest antiviral, publicat în JAMA, experţii în boli infecţioase de la universitatea din California, UC Davis, au prezentat informaţii despre 25 de pacienţi cu variola maimuţei cărora li s-a administrat terapia cu tecovirimat.
„Avem date clinice foarte limitate cu privire la utilizarea medicamentului tecovirimat pentru infecţia cu variola maimuţei. Mai sunt multe de învăţat despre progresia naturală a bolii şi despre modul în care medicamentul tecovirimat şi alte antivirale o pot influenţa”, a declarat autorul principal, Angel Desai, specialistă în boli infecţioase pentru adulţi.
Tratarea variolei maimuţei cu tecovirimat
Recentul focar global de variolă a maimuţei a dus la peste 45.500 de cazuri până la 22 august 2022. În timp ce simptomele se rezolvă de obicei de la sine în 2-4 săptămâni, un studiu recent a arătat că 13% dintre pacienţi au avut nevoie de spitalizare.
În acest studiu au fost incluşi pacienţi care au ajuns la UC Davis Medical Center, între 3 iunie şi 13 august 2022.
Pacienţilor cu leziuni cutanate în mai multe părţi ale corpului sau în zone sensibile, cum ar fi faţa sau regiunea genitală, li sa oferit tratament oral cu tecovirimat.
Tratamentul, calculat în funcţie de greutate pacienţilor, a fost administrat la fiecare 8 sau 12 ore, în decurs de 30 de minute de la o masă bogată în grăsimi.
În total, 25 de pacienţi cu infecţie confirmată de variola maimuţei au finalizat un curs de terapie cu tecovirimat. Toţi erau bărbaţi. Vârsta lor a variat între 27 şi 76 de ani (vârsta medie a fost de 40 de ani). Nouă pacienţi aveau HIV. Doar un pacient a primit vaccinul împotriva variolei (luat cu mai bine de 25 de ani în urmă) şi alţi patru au primit o doză de vaccinare JYNNEOS după ce au început simptomele.
Simptome la pacienţii cu variola maimuţei, (monkeypox – MPX)
Studiul a constatat că 92% dintre pacienţi prezentau leziuni în zona genitală sau anală. În timp ce toţi pacienţii au avut leziuni dureroase, aproximativ jumătate au avut mai puţin de 10 leziuni pe întregul corp.
În medie, pacienţii au avut simptome sau leziuni timp de 12 zile înainte de a începe tratamentul antiviral. Febra a fost cel mai frecvent simptom (76% dintre pacienţi), urmată de oboseală (32%), durere în gât (20%) şi frisoane (20%). Alte simptome au inclus dureri de spate (12%), dureri musculare (8%), greaţă (4%) şi diaree (4%).
Toţi pacienţii au finalizat terapia cu tecovirimat şi au tolerat bine tratamentul. Ei au fost trataţi timp de două săptămâni, cu excepţia unui pacient care a fost tratat timp de 21 de zile.În ziua a 7-a de terapie, la 40% dintre pacienţi leziunile s-au vindecat. Până în ziua 21, 92% s-au vindecat şi nu au avut dureri.
Cele mai raportate evenimente adverse în ziua a 7-a de terapie au inclus: oboseală (28%), cefalee (20%), greaţă (16%), mâncărime (8%) şi diaree (8%).
„Trebuie să fim foarte atenţi cu modul în care interpretăm datele. Este greu să diferenţiem efectele secundare datorate terapiei de cele cauzate de infecţie”, a declarat expertul în boli infecţioase, George Thompson, coautor al studiului şi profesor la facultatea de medicină UC Davis, în departamentul de medicină internă a secţiei de boli infecţioase şi departamentul de microbiologie medicală şi imunologie.
Studiul a fost mic şi nu a inclus un grup de control. Astfel, evaluarea eficacităţii antivirale în ceea ce priveşte durata şi severitatea simptomelor a fost limitată. De asemenea, timpul de la debutul simptomelor până la începerea terapiei antivirale a variat între pacienţi.
Cercetătorii au cerut studii la scară mai largă pentru a explora dozarea eficacităţii antivirale şi evenimentele adverse.
