Expunerea măştilor N95 contaminate la peroxid de hidrogen vaporizat (VHP) sau la lumină ultravioletă (UV) pare să elimine coronavirusul SARS-CoV-2 din material, iar acele măşti pot fi reutilizate de maxim trei ori, este concluzia unui studiu al Institutului Naţional de Sănătate (NIH) din Statele Unite. Cum se sterilizează măştile N95 şi de câte ori astfel încât să asigure protecţie împotriva coronavirusului au cercetat mai mulţi medici americani.
Căldura uscată (70° C) elimină noul coronavirus de pe măşti, dar se pare că a fost eficientă pentru două utilizări în loc de trei, cum au crezut iniţial cercetătorii. Medicul Robert Fischer de la Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din Hamilton, Montana împreună cu colegii săi au comparat patru metode de decontaminare a măştilor: radiaţii UV (260 - 285 nm); căldură uscată- 70 °C; Spray cu etanol 70%; şi VHP.
În cazul fiecărei metode, cercetătorii au comparat viteza cu care SARS-CoV-2 este inactivată pe ţesătura de filtru N95 cu cea din oţel inoxidabil. Toate cele patru metode au eliminat virusul SARS-CoV-2 detectabil din probele de testare a ţesăturii, deşi timpul necesar pentru decontaminare a variat.
VHP a fost cel mai rapid, necesitând 10 minute. Căldura uscată şi lumina UV a necesitat fiecare aproximativ 60 de minute, în timp ce etanolul a avut nevoie de o perioadă intermediară de timp. Pentru a testa durabilitatea pe parcursul a trei utilizări, cercetătorii au folosit măşti intacte, curăţate prin aceeaşi metodă de decontaminare şi au evaluat funcţia prin testarea cantitativă.
Voluntarii de la laboratorul Rocky Mountain au purtat măştile timp de 2 ore pentru a testa potrivirea şi sigilarea. Cercetătorii au descoperit că măştile care au fost decontaminate cu spray cu etanol nu au funcţionat eficient după decontaminare şi nu au recomandat utilizarea acestei metode. În schimb, măştile decontaminate cu UV şi VHP ar putea fi utilizate de până la trei ori. Măştile decontaminate cu căldură uscată ar putea fi folosite de două ori.
„Rezultatele noastre indică faptul că măştile N95 pot fi decontaminate şi reutilizate în perioade de penurie de până la trei ori pentru UV şi HPV şi de până la două ori pentru căldură uscată”, sunt de părere autorii studiului, potrivit WebMD.com.
Ravina Kullar, de la Societatea de Boli Infecţioase din SUA a declarat pentru Medscape Medical News că ,,până în prezent, CDC nu a aprobat nicio metodă pentru decontaminarea măştilor ", dar specialista nu are obiecţiuni în a utiliza sterilizatoare, dezinfectante, dispozitive şi purificatoare de aer pentru uciderea eficientă a acestui coronavirus. Utilizarea sigură şi multiplă a măştilor este esenţială în criza COVID-19, a precizat aceasta.
Experţii canadieni au conceput un protocol care poate prelungi foarte mult viaţa măştilor N95, putându-le permite angajaţilor să folosească aceste măşti de până la 10 ori.