Un studiu privind percepţiile şi comportamentele legate de sănătatea sânilor în rândul populaţiei din România, realizat de asociaţia Credu, oferă o perspectivă asupra modului în care femeile din diverse grupuri demografice îşi gestionează sănătatea sânilor. Potrivit rezultatelor studiului, 81,1% dintre respondenţi au afirmat că au efectuat investigaţii medicale la sân, cele mai frecvente fiind mamografia (69,7%) şi ecografia (71,6%).
Studiul a fost efectuat pe un eşantion pe 459 de persoane din mediul urban şi rural. Dintre participanţi, 10,1% au fost diagnosticaţi cu afecţiuni maligne ale sânilor, în timp ce 18,2% au avut afecţiuni benigne, cum ar fi chisturi mamare şi fibroadenoame.
De asemenea, 56,1% dintre participanţi au raportat descoperirea unor modificări la nivelul sânilor, cele mai comune fiind nodulii (42,4%) şi durerea (50,2%).
În privinţa cunoştinţelor despre factorii de risc, 76% dintre respondenţi au afirmat că sunt conştienţi de factorii de risc ai cancerului de sân, cei mai des menţionaţi fiind factorii genetici (81,8%), alimentaţia nesănătoasă (48%) şi fumatul (32,6%).
În cadrul studiului, 81,8% dintre participante au declarat că îşi auto-examinează sânii, însă doar 24,2% dintre acestea se simt sigure că efectuează corect autoexaminarea.
"Studiul nostru subliniază importanţa educaţiei şi conştientizării în rândul femeilor despre sănătatea sânilor. Lansarea campaniei 'Tu ai făcut investigaţiile la sân anul acesta?' reflectă obiectivul nostru de a încuraja femeile să efectueze testări regulate şi să discute cu medicii pentru a li se recomanda investigaţiile la sân necesare ", a afirmat preşedinta Asociaţiei Credu, Oana Voicu, citată într-un comunicat al organizaţiei.
Campania naţională "Tu ai făcut investigaţiile la sân anul acesta?" îşi propune să sensibilizeze femeile cu privire la importanţa efectuării regulate a investigaţiilor la sân şi să le încurajeze să consulte medicii pentru recomandări despre tipurile de investigaţii, momentul şi locaţiile potrivite pentru realizarea acestora.
Studiul a identificat mai multe obstacole care pot împiedica femeile să efectueze investigaţii regulate la sân. Principalele obstacole sunt costul ridicat (65,8% dintre respondenţi), teama (25,2%), lipsa de timp (23,3%), lipsa de informaţii (21,8%) şi sentimentul de jenă (12,8%)
“E important sa alocăm timp pentru sănătatea noastră! Dacă faci investigaţiile la timp, asta înseamnă că ai câştigat nu câteva zile, nu câteva luni, ci câţiva ani. De altfel, foarte puţine dintre pacientele care se prezintă la cabinetul meu fac investigaţiile la sân, deşi declară că ştiu că este important. Dar concret, eu nu emit mai mult de 10 bilete de trimitere pe an, pentru că nu vor să le efectueze. E o mare diferenţă între ce ştim şi ceea ce facem”, a explicat dr. Daciana Toma, medic de familie, în cadrul conferinţei de lansare.
Asociaţia Credu este o organizaţie non-profit fondată pentru a promova sănătatea populaţiei prin educaţie şi conştientizare. De la înfiinţarea sa, Asociaţia Credu a dezvoltat iniţiative menite să îmbunătăţească accesul oamenilor la informaţii esenţiale şi servicii de sănătate în România.