UMF Timişoara începe să formeze specialişti în gestionarea cazurilor generate de consumul de droguri

UMF Timişoara începe să formeze specialişti în gestionarea cazurilor generate de consumul de droguri

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Victor Babeş" din Timişoara va forma specialişti în gestionarea cazurilor generate de consumul de droguri, printr-un program de masterat finanţat din fonduri europene.

Programul vizează toxicologia substanţelor de abuz şi a plantelor recreaţionale, în contextul în care 23,8% dintre cazurile de urgenţă înregistrate la nivel naţional sunt cauzate de consumul de medicamente, conform celui mai recent raport naţional privind situaţia drogurilor, emis de Agenţia Naţională Antidrog (ANA) în urmă cu doi ani.

Programul de masterat va fi înfiinţat în urma unor investiţii care se vor realiza la UMF Timişoara, prin Programul Regional Vest, menţionează un comunicat al universităţii, citat de Agerpres.

Contractul de finanţare a fost semnat de reprezentanţii universităţii şi cei ai ADR Vest şi prevede modernizarea mai multor laboratoare şi săli de curs de care vor beneficia studenţii facultăţilor de Medicină, Medicină dentară şi Farmacie.

"Pe măsură ce consumul şi abuzul de droguri, atât legale, cât şi ilegale, continuă să crească, nevoia de profesionişti care să fie bine informaţi şi calificaţi în acest domeniu devine din ce în ce mai importantă. Aceştia vor fi echipaţi cu competenţele necesare pentru a identifica şi gestiona cazurile de intoxicaţii cu diferite substanţe de abuz recreaţionale. Acest lucru îi va face să devină specialişti valoroşi pentru diverse instituţii, inclusiv spitale, institute de medicina legală, centre de reabilitare şi agenţii de aplicare a legii", a precizat UMF Timişoara.

De asemenea, în cadrul facultăţilor de Medicină şi Medicină Dentară se vor moderniza şi dota laboratoarele şi sălile de curs pentru disciplina de Anatomie şi Embriologie, fundamentală pentru toate disciplinele studiate în cadrul celor două facultăţi.

Laboratoarele vor fi dotate cu materiale tehnologice, didactice, auxiliare, IT şi software, precum şi cu mobilier.

Prin acelaşi proiect, aproximativ 2.500 de studenţi se vor forma în domeniul medical, în laboratoare modernizate în cadrul Facultăţii de Farmacie.

În plus, 35 de studenţi din medii defavorizate vor beneficia de sprijin financiar pentru taxele de şcolarizare, cazare şi alte cheltuieli legate de educaţie (1.000 de lei pe lună, per student, timp de un an).

Valoarea proiectului este de 2,64 milioane de euro, din care 2,55 milioane de euro reprezintă finanţare nerambursabilă. Proiectul va fi implementat în următorii doi ani.

viewscnt