Un studiu internaţional indică reducerea duratei de tratament la copiii cu tuberculoză neseveră

Un studiu internaţional indică reducerea duratei de tratament la copiii cu tuberculoză neseveră

Un studiu internaţional care explorează eficacitatea tratamentului pentru TBC la copii a condus la o schimbare în ghidul orientărilor globale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în privinţa gestionării tuberculozei.

Cercetarea condusă de specialişti de la University College London şi publicată în The New England Journal of Medicine, a constatat că durata tratamentului pentru majoritatea copiilor cu tuberculoză sensibilă la medicamente poate fi redusă de la şase la patru luni, ceea ce va scădea povara tratamentului pentru familii şi sistemele de sănătate din întreaga lume.

Se estimează că aproape un sfert dintre copiii cu TBC mor, dar marea majoritate a deceselor (90%) au loc întrucât copiii nu sunt diagnosticaţi şi nu încep tratamentul la timp. Un tratament mai scurt pentru copiii cu TBC nesever ar permite economii majore, care ar putea fi utilizate pentru a îmbunătăţi screening-ul şi a identifica copiii nediagnosticaţi, a declarat profesorul Diana Gibb, cercetător principal la departamentul de studii clinice din cadrul UCL.

Cercetătorii au lucrat cu parteneri din Africa de Sud, Uganda, Zambia şi India la studiul SHINE, primul studiu randomizat de control care a evaluat copiii cu o formă timpurie de TBC pentru a vedea dacă ar putea fi trataţi eficient cu un curs mai scurt de tratament.

Tuberculoza timpurie este o formă neseveră de TBC pulmonar sau limfatic în care bacteria care cauzează boala nu poate fi identificată cu uşurinţă în spută (frotiu negativ). În 2020, se estimează că 1,1 milioane de copii s-au îmbolnăvit de TBC la nivel global şi, spre deosebire de pacienţii adulţi, cei mai mulţi dintre ei (aproximativ două treimi) au făcut o formă neseveră a bolii.

Deşi copiii sunt mai predispuşi la forme nesevere de TBC, până acum durata tratamentului s-a bazat pe rezultatele studiilor efectuate la adulţi, care au stabilit durata de tratament de şase luni cu o combinaţie de medicamente care trebuie luate zilnic. Copiii aflaţi în tratament cu TBC stau adesea acasă, iar faptul că nu merg la şcoală poate creşte povara asupra îngrijitorilor.

Echipa SHINE a constatat că un tratament de patru luni cu aceleaşi medicamente standard a fost la fel de eficient ca un curs de tratament de şase luni pentru copiii cu forme timpurii şi nesevere de TBC.

„Oamenii cred că un copil cu TBC trebuie să fie foarte bolnav, ceea ce nu este adevărat. Se ştie că două treimi dintre copiii care se îmbolnăvesc de TBC în fiecare an nu fac forme severe şi, prin urmare, ar putea fi trataţi cu un tratament mai scurt“, a declarat pimul autor al studiului, dr. Anna Turkova, cercetător la departamentul de studii clinice din cadrul UCL.

Studiul a implicat 1.204 copii cu vârste cuprinse între două luni şi 16 ani cu TBC nesever, care au fost împărţiţi aleatoriu în două grupe pentru a primi un tratament cu durata de patru sau şase luni. Dintre copiii înscrişi, 11% trăiau cu HIV. Toţi copiii au fost monitorizaţi timp de 18 luni pentru a vedea dacă tratamentul a avut succes.

Studiul a arătat că un curs mai scurt de tratament a fost la fel de eficient ca tratamentul standard de şase luni, indiferent de grupa de vârstă, ţara sau statutul HIV. S-au înregistrat efecte secundare puţine şi similare în ambele grupuri.

Dovezile studiului SHINE au fost revizuite de Grupul de Dezvoltare a Ghidurilor OMS, care a recomandat în august 2021 ca la copiii şi adolescenţii cu tuberculoză neseveră sensibilă la medicamente, să se utilizeze un regim de tratament de patru luni, faţă de regimul standard de şase luni.

„Copiii se prezintă adesea cu boli uşoare. Dacă sunt diagnosticaţi la timp, acum pot fi trataţi cu un curs mai scurt. Rezultatele SHINE sunt o oportunitate de a îmbunătăţi tratamentul copiilor cu TBC“, a declarat dr. Chishala Chabala, de la Spitalul Universitar Lusaka, din Zambia.

Copiii care trăiesc cu HIV şi care au şi TBC sunt nevoiţi să ia tratament pentru ambele boli, ceea ce complică opţiunile de tratament HIV. Un tratament mai scurt pentru TBC va ajuta la reducerea acestor probleme, spun specialiştii.

„Pentru părinţi este foarte dificil să gestioneze povara medicamentelor şi să motiveze copiii să finalizeze tratamentul. Un curs de tratament mai scurt îl poate face mai uşor de gestionat“, a declarat dr. pediatru Priyanka Anand Kulkarni, de la BJ Medical College, din India.

Echipa SHINE lucrează acum cu partenerii săi din Africa de Sud pentru a îmbunătăţi modalităţile de identificare a copiilor cu TBC. Ei explorează utilizarea inteligenţei artificiale pentru a citi radiografiile toracice şi pentru a ajuta clinicienii să facă distincţia între cazurile severe şi cele nesevere.

„Este fantastic să vedem că rezultatele studiului au fost deja incluse în ghidul OMS pentru tuberculoză. TBC rămâne o povară majoră pentru sănătatea copiilor şi, prin urmare, reducerea timpului de tratament cu două luni va avea un impact major asupra sănătăţii şi bunăstării celor afectaţi de TBC“, a precizat Jill Jones, directorul Global Health Strategy de la UCL Medical Research Council.

Consideraţii importante cu privire la modul de determinare a eligibilităţii pentru regimul de tratament mai scurt vor fi descrise în orientările consolidate complete ale OMS şi într-un manual operaţional care vor apărea luna aceasta.

viewscnt