Un studiu realizat de cercetători români a calculat cu cât cresc costurile pentru sistemul de sănătate din cauza ulceraţiilor şi amputaţiilor la pacienţii cu diabet

Un studiu realizat de cercetători români a calculat cu cât cresc costurile pentru sistemul de sănătate din cauza ulceraţiilor şi amputaţiilor la pacienţii cu diabet

Un studiu realizat de o echipă de cercetători din Cluj-Napoca a calculat, în premieră, cu cât cresc costurile pentru sistemul de sănătate din România din cauza ulceraţiilor şi amputaţiilor la pacienţii cu diabet. 

Studiul, numit "Costuri de spitalizare aferente ulceraţiilor la membrele inferioare şi amputaţiilor la pacienţii cu diabet din România", a fost realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca şi de la Asociaţia de Podiatrie (formată din Diana Sima, Cosmina Bondor, Ioan Andrei Vereşiu, Norina Gâvan şi Cristina Borzan).

Studiul a fost publicat în februarie 2021 în "International Journal of Environmental Research and Public Health" şi a inclus 876 de pacienţi cu diabet din Cluj-Napoca, împărţiţi în două grupuri: un grup cu 682 pacienţi cu ulceraţii la membrele inferioare (din care 323, sau 47,4%, au suferit amputaţii) şi un grup cu 194 de pacienţi diabetici fără ulceraţii.  Pacienţii au fost internaţi la un centru pentru tratamentul diabetului din cadrul unui spital din Cluj-Napoca între 2012 şi 2017.

Bărbaţii au fost majoritari în cele două grupuri de pacienţi (78% în grupul 1 şi 52,6% în grupul 2). Vârsta mediană a fost de 64 de ani în grupul 1 şi de 62,5 ani în grupul 2. Complicaţiile diabetului au fost mai frecvente în grupul 1, în care toţi pacienţii aveau neuropatie diabetică, faţă de două treimi în grupul 2. Proporţia pacienţilor hipertensivi a fost similară în ambele grupuri.

Obiectivul principal al studiului a fost evaluarea costurilor de spitalizare pentru pacienţii cu diabet - cu sau fără ulceraţii - şi compararea acestora pe baza unor criterii demografice şi clinice. Obiectivul secundar a fost evaluarea asocierii între ulceraţii şi costurile de spitalizare.

Potrivit rezultatelor studiului, nivelul median al costurilor totale a fost mai mare cu 40% în primul grup faţă de nivelul din grupul al doilea de pacienţi (724 euro vs. 517 euro pe pacient). Diferenţe majore au fost identificate în ceea ce priveşte costurile pentru hrană, medicaţie şi medicamente administrate la unitatea de primiri urgenţe sau cea de terapie intensivă.

Costurile de spitalizare au reprezentat 80,5% din cheltuielile totale calculate pentru grupul 1 de pacienţi şi 76,3% la grupul 2.

"Prin analizarea costurilor de spitalizare pentru 876 de pacienţi cu diabet trataţi într-un singur centru din România, am arătat că pacienţii cu ulceraţii şi amputaţii presupun costuri semnificativ mai mari comparativ cu pacienţii care nu au astfel de complicaţii. Cel mai mare factor de creştere a costurilor totale de spitalizare a fost reprezentat de durata spitalizării, semnificativ mai lungă la pacienţii cu ulceraţii", afirmă autorii studiului.

"Ulceraţiile piciorului diabetic şi amputaţiile subsecvente reprezintă cel mai probabil o povară economică semnificativă pentru sistemul public de sănătate din România, ceea ce indică necesitatea de implementare a unor politici de sănătate şi strategii care să ţintească o prevenţie şi o îngrijire mai bune în domeniul piciorului diabetic", se menţionează în concluziile studiului.

Cercetarea mai arată că prezenţa arteriopatiei periferice la pacienţii cu ulceraţii influenţează, de asemenea, costurile de spitalizare. Astfel de costuri majorate la pacienţii diabetici cu ulceraţii şi amputaţii au fost identificate şi în alte state europene, precum Germania sau Marea Britanie.

Diabetul a devenit, în ultimele decenii, o adevărată pandemie, ce reprezintă o povară nu doar din punct de vedere economic, ci şi asupra calităţii vieţii celor afectaţi.

Diabetul este una dintre principalele cauze ale amputaţiilor la nivelul mebrelor inferioare, riscul fiind mai mare la pacienţii care dezvoltă neuropatie diabetică. În plus, ulceraţiile asociate diabetului sunt asociate cu un risc mai mare nu doar de amputaţii, ci şi de deces.

Studiile internaţionale arată că rata mortalităţii este de 40% în rândul pacienţilor în primul an după apariţia ulceraţiilor sau după amputaţii şi de 80% în primii cinci ani.

În România sunt peste 1,2 milioane de pacienţi adulţi cu diabet, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 79 de ani, iar numărul este în creştere, arată datele International Diabetes Foundation.

Costurile medii anuale asociate diabetului au fost estimate la 2.924,3 dolari pe pacient în România în perioada 2008-2017

Totuşi, acesta este primul studiu care a analizat costurile în plus pentru sistemul de sănătate din România generate de ulceraţii şi amputaţii în cazul pacienţilor cu diabet.

viewscnt