În România s-a înregistrat o uşoară supramortalitate în luna aprilie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, pe care Institutul Naţional de Statistică (INS) o pune pe seama pandemiei Covid-19.
Astfel, în luna aprilie 2020, în România s-au înregistrat 21.812 decese, cu 779 mai puţine decât în martie 2020, dar cu 474 (2,2%) mai mare faţă de aprilie 2019 (21.338), arată datele publicate joi de INS privind mişcarea naturală a populaţiei.
"Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice încep să devină mai vizibile, prin scăderi uşor mai pronunţate faţă de anul precedent în cazul natalităţii şi printr-un trend uşor crescător în cazul deceselor, la nivelul lunii aprilie", susţine INS, într-un comunicat, fără a preciza cum ar fi putut influenţa criza Covid-19, care a început să aibă efecte în România începând din martie, numărul de naşteri din luna aprilie.
În martie, Covid-19 nu a avut un impact statistic sesizabil asupra mortalităţii din România, când au fost raportate primele decese asociate cu infecţia cu coronavirus. Astfel, în luna martie, în România s-au înregistrat 22.591 decese, în scădere cu 1.074 (sau 4,5%) faţă de numărul de decese din martie 2019 (23.665 - datele fiind revizuite recent).
În 22 martie s-au raportat primele decese în România asociate cu Covid-19, iar până la finalul lunii martie s-au înregistrat 82 de decese ale unor pacienţi testaţi pozitiv cu infecţie cu coronavirusul SARS-CoV-2.
Până la finalul lunii aprilie, autorităţile din România au anunţat oficial 717 decese asociate cu Covid-19 (adică la persoane care, la data decesului, erau confirmate oficial cu infecţie cu coronavirusul SARS-CoV-2), ceea ce înseamnă 635 de decese înregistrate doar pe parcursul lunii aprilie (excluzându-le pe cele din martie).
Totuşi, circa 90% dintre cei decedaţi aveau alte afecţiuni preexistente, unele în stadiu avansat.
În primele 4 luni din acest an, numărul de decese din România a scăzut cu 5.294 (sau 5,6%) faţă de aceeaşi perioadă din 2019, până la 89.454. Însă evoluţia a fost inegală: scăderi accentuate în primele trei luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă din 2019 şi singura lună de creştere în aprilie.
În mai multe state din vestul Europei, unde pandemia de coronavirus a avut un impact mai timpuriu şi mai sever, statisticile oficiale au sugerat o supramortalitate asociată cu Covid-19 în luna martie.
Potrivit calculelor publicaţiei Financial Times, numărul real de victime provocate de noul coronavirus ar putea fi mai mare cu 60% decât cel raportat oficial. Publicaţia a analizat statistici din 14 state, din care 11 din vestul Europei.