Ziua internaţională a luptei împotriva lupus: peste 5 milioane de pacienţi cu această afecţiune la nivel mondial

Ziua internaţională a luptei împotriva lupus: peste 5 milioane de pacienţi cu această afecţiune la nivel mondial

În data de 10 mai este marcată ziua internaţională a luptei împotriva lupus, o boală autoimună cu o componentă genetică, în vederea conştientizării la nivel mondial a bolii şi a acordării de sprijin pacienţilor care suferă de această boală şi familiilor acestora.

Această zi de conştientizare a fost proclamată în 2004, la Eaton (Marea Britanie), de un comitet internaţional  reprezentând 13 ţări.

Marcarea acestei zile este susţinută de Federaţia Mondială Lupus, o coaliţie de organizaţii ale pacienţilor cu lupus din întreaga lume, ce urmăreşte îmbunătăţire calităţii vieţii persoanelor afectate, relatează Agerpres.

Lupusul este o boală autoimună cu o componentă genetică, în care sistemul imun devine hiperactiv şi atacă ţesuturile normale, prin formare de autoanticorpi. Astfel, apar afectări ale unui organ sau mai multor organe interne, cele mai frecvent implicate fiind pielea, sistemul osteo-articular, rinichii, sistemul nervos şi plămânii.

Această afecţiune este generată de un virus, întâlnit mai ales la femei, ce opreşte sistemul imunitar să mai facă diferenţa dintre substanţele şi celulele străine şi cele proprii.

Astfel, sistemul imunitar produce anticorpi care distrug celulele corpului, producând de la inflamaţii şi răni până la distrugerea gravă a unor organe şi/sau desfigurare. Semnele şi simptomele tind să dureze mai mult de şase săptămâni şi, de multe ori, mai mulţi ani.

Printre simptomele care pot să apară se numără febra, anemia, sensibilitatea la lumină, pierderea sau creşterea în greutate, probleme cu coagularea sângelui, convulsii, anxietate, depresie, pierdere de memorie, căderea părului.

Pentru diagnosticarea bolii, specialiştii estimează că este nevoie, în medie, de patru ani şi de consultarea a trei medici diferiţi.

Lupusul este dificil de diagnosticat întrucât prezintă simptome care imită adesea caracteristicile altor afecţiuni, variază mult de la un pacient la altul şi poate suferi modificări în timp.

Din cauza complicaţiilor cardiace şi renale pe care le poate genera, precum şi pentru faptul că nu există tratament curativ pentru aceasta boală, între 15% şi 20% dintre pacienţii cu lupus nu supravieţuiesc la 15 ani după diagnosticare, potrivit datelor "Lupus Foundation of America".

La nivel mondial, peste 5 milioane de oameni suferă de efectele acestei boli, potrivit estimărilor actuale. Această afecţiune apare de obicei la vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani, femeile fiind mai predispuse.

Organizaţiile internaţionale înfiinţate pentru a lupta împotriva lupusului solicită sprijin în vederea finanţării cercetării medicale asupra acestei boli şi pentru recunoaşterea la nivel mondial a lupusului ca o problemă importantă de sănătate publică.

Primul tratament aprobat în ultimii 50 de ani împotriva lupus este Benlysta (belimumab), autorizat pentru punere pe piaţa din Uniunea Europeană în iulie 2011.

viewscnt