Câte paturi pentru mari arşi există în spitalele publice din România. Termen optimist de finalizare pentru noile centre

Câte paturi pentru mari arşi există în spitalele publice din România. Termen optimist de finalizare pentru noile centre

La aproape 8 ani de la tragedia de la Colectiv, România nu are niciun centru modern pentru îngrijirea pacienţilor cu arsuri severe, la standarde internaţionale. Proiectul de a realiza trei mari centre pentru mari arşi, la Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti, cu bani de la Banca Mondială este în mare întârziere, deşi centrele ar fi trebuit finalizate cel târziu în 2024. Aceste noi centre vor avea 26 de paturi pentru mari arşi. Până atunci, pacienţii cu arsuri severe sunt trataţi în centrele existente sau trimişi la spitale în străinătate, pe cheltuiala statului român. Miercuri, Ministerul Sănătăţii a transmis situaţia paturilor existente pentru pacienţii cu arsuri severe.

Astfel, potrivit ministerului, la nivel naţional sunt funcţionale în total 34 de paturi de terapie intensivă, după cum urmează:

  • 6 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti
  • 5 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arşi Bucureşti
  • 5 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Sf. Spiridon Iaşi
  • 5 paturi la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Pius Brânzeu" Timişoara
  • 3 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni Bucureşti
  • 10 paturi pentru pediatrie la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" Bucureşti

Prin proiectul finanţat de Banca Mondială, aflat în întârziere, se vor construi 3 centre noi de arşi gravi la Timişoara, Bucureşti şi Târgu Mureş.

Aceste trei noi centre vor avea 26 de paturi de terapie intensivă destinate pacienţilor cu arsuri severe şi 26 de paturi de terapie intensivă intermediară pentru pacienţii arşi.

Astfel, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Pius Brînzeu" Timişoara, construcţia noului centru pentru mari arşi a fost demarată în 4 iunie 2023, iar termenul estimativ de finalizare este februarie 2025.

Centrul din Timişoara va avea 6 paturi pentru arşi gravi (terapie intensivă), 6 paturi pentru arşi intermediari şi post-critici şi 5 paturi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, construcţia urmează să fie demarată în septembrie 2023, iar termenul estimativ de finalizare este februarie 2025, susţine Ministerul Sănătăţii.

Acest centru va avea 5 paturi pentru pacienţi critici (terapie intensivă) şi 10 paturi terapie intensivă intermediară şi îngrijire post-operatorie.

Pentru centrul de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu", contractul pentru construcţie a fost semnat în august 2023, construcţia urmează să fie demarată în septembrie 2023, iar termenul estimativ de finalizare este februarie 2025.

Centrul din Bucureşti va avea 15 paturi pentru pacienţii arşi critici (pediatrie), 10 paturi pentru pacienţii intermediari şi pacienţii post-critici (pediatrie) şi 10 paturi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă.

Termenele de finalizare avansate acum de Ministerul Sănătăţii pentru cele 3 centre sunt contrazise de un document prezentat în martie 2023 de 360medical.ro (nota de fundamentare a unei ordonanţe de urgenţă), termenele de finalizare pentru centrele din Timişoara şi Bucureşti sunt de 26 de luni, pentru ambele proiecte, de la debutul construcţiei.

Ca urmare a întârzierilor evidenţiate pe parcursul implementării proiectului începând cu etapa de proiectare până la etapa de evaluare a ofertelor, în acest moment nu este posibil ca durata de realizare a construcţiei la Timişoara, prevăzută în documentaţia de licitaţie ca fiind de 26 de luni, să se încadreze în termenul de finalizare al Proiectului privind Reforma Sectorului Sanitar – Îmbunătăţirea Calităţii şi Eficienţei Sistemului Sanitar (…), respectiv data de 31 decembrie 2024″, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

viewscnt