În iunie 2023, reţeaua privată de sănătate Regina Maria a ajuns la un acord pentru a prelua pachetul majoritar de acţiuni al clinicilor dentare Dr. Leahu, o reţea prezentă în 13 oraşe din ţară, cu 169 de cabinete, în 19 clinici. Acum, clinicile Dr. Leahu au fost integrate în reţeaua Regina Maria, care anunţă că a devenit un sistem complet integrat de servicii de medicină generală şi stomatologie. Integrarea aduce reţelei de clinici stomatologice o nouă denumire, Regina Maria Dental Clinics, din această lună.
În urma tranzacţiei de anul trecut, reţeaua Regina Maria a intrat pe piaţa serviciilor stomatologice, însă dr. Ionuţ Leahu a păstrat o participaţie de 49% şi atribuţii de management.
„Unul dintre obiectivele noastre este să dezvoltăm servicii medicale integrate, la standardul de calitate la care se aşteaptă pacienţii români, care să adreseze toate problemele de sănătate. Sănătatea dentară reprezintă o parte esenţială a unui astfel de ecosistem. Astfel, după o lungă perioadă în care am urmărit evoluţia acestui segment, acum un an, am pătruns în zona serviciilor stomatologice, prin preluarea pachetului majoritar din Clinicile Dentare Dr. Leahu. Iar astăzi, prin Regina Maria Dental Clinics, schimbăm paradigma prin abordarea integrată a sănătăţii”, a declarat directorul general al reţelei private de sănătate, Fady Chreih, citat într-un comunicat al companiei.
Reţeaua de clinici stomatologice, fondată şi condusă de Dr. Ionuţ Leahu de peste un deceniu, a înregistrat în 2022 venituri de peste 26 milioane euro (132 de milioane de lei), în creştere cu 31% faţă de anul precedent.
La momentul preluării de către reţeaua Regina Maria, Clinicile Dentare Dr. Leahu aveau circa 500 de angajaţi, dintre care 200 de medici şi specialişti în anestezie generală.
În cadrul reţelei stomatologice, fiecare clinică integrează cel puţin un centru de radiologie dentară digitală. Reţeaua dispune şi de propriul centru de instruire pentru medici specialişti, medici rezidenţi şi asistenţi medicali.
„Am realizat că o schimbare autentică în sistemul de sănătate din România va necesita decenii, însă, în domeniul serviciilor private de sănătate, am reuşit să aducem în prim plan sănătatea orală şi să dispunem de toate specialităţile medicale pentru o îngrijire completă a sănătăţii oamenilor, de la naştere pe tot parcursul vieţii”, a afirmat dr. Ionuţ Leahu, fondator al Clinicilor Dentare Dr. Leahu.
Ca urmare a integrării Clinicilor Dentare Dr. Leahu în reţeaua Regina Maria, în locaţiile dental deja existente au început să fie incluse şi laboratoare de analize medicale pentru pacienţi.
"Urmează a fi integrate şi cabinete de stomatologie în primele locaţii Regina Maria din ţară. De asemenea, pacienţii stomatologici cu situaţii deosebite, care necesită anestezie generală sau alte proceduri medicale complexe, vor avea acces în spitalele Regina Maria pentru realizarea unor astfel de proceduri", se arată în comunicat.
Reţeaua Regina Maria are aproape 30 de ani de activitate în România, ajungând la peste 11.000 de angajaţi şi colaboratori. Reţeaua oferă servicii complete de spitalizare şi chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator şi stocare de celule stem, având un portofoliu de 830.000 de abonamente.