Criza din sistemul public de sănătate este cunoscută încă din septembrie, când mai multe asociaţii de pacienţi au transmis un mesaj în care acuzau că lipsa rectificării bugetare a blocat activitatea în spitalele din România. Guvernul a făcut un prim pas pentru rezolvarea problemei, alocând fonduri către sectorul de Sănătate în 20 octombrie, însă sumele nu au fost suficiente. Astfel, multe spitale au ajuns într-o situaţie gravă, rămânând fără fonduri, în condiţiile în care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) are întârzieri de câteva luni în decontarea plăţilor realizate de spitale. Joi, Guvernul face o nouă încercare pentru a rezolva problema, alocând noi fonduri pentru Sănătate.
Astfel, premierul Marcel Ciolacu a anunţat, la începutul şedinţei Executivului, că Guvernul va aproba un act normativ prin care va fi majorat bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) din fondul de rezervă.
"Majorăm bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate cu 1,7 miliarde de lei, din rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru servicii medicale, medicamente, materiale şi dispozitive medicale, inclusiv pentru derularea programelor naţionale de sănătate curative şi acordarea medicamentelor compensate şi gratuite", a declarat Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.
Nu este clar dacă banii vor ajunge până la finalul anului, în condiţiile în care directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, estima, în urmă cu câteva zile că ar fi nevoie de o sumă de 1,2-1,4 miliarde lei doar pentru ca CNAS să ajungă la zi cu plăţile restante către spitale şi farmacii, fără a lua în calcul cheltuielile pentru ultimele două luni ale acestui an.