În zilele cu temperaturi caniculare este necesară o hidratare corespunzătoare, iar la plajă sau în aer liber este necesară protejarea suplimentară a pielii afirmă dr. Pavelina Andrei, medic specialist dermatolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, într-o postare pe pagina de Facebook a SUUB.
"În aceste zile cu temperaturi caniculare este bine ca, alături de o hidratare corespunzătoare (minimum doi litri de lichide pe zi), să vă protejaţi şi pielea, mai ales dacă mergeţi la plajă sau staţi mult timp afară. Ultravioletele pot reprezenta un pericol pentru piele.Ultravioletele de tip B (UVB) le putem asocia cu Burn, arsura solară şi ating maximul între orele 11,00 - 16,30 şi dacă vă expuneţi la soare în acel interval se produce arsura solară. Ultravioletele de tip A sunt răspunzătoare de foto-îmbătrânirea cutanată sau dermatohelioză şi se manifestă prin riduri accentuate la vârsta adultă. Ambele tipuri de ultraviolete pot duce la cancere cutanate, melanoame sau non-melanoame", susţine dr. Pavelina Andrei, citată de Agerpres.
Specialistul spune că pentru a proteja pielea de aceste agresiuni solare ale razelor ultraviolete trebuie să se aplice o cremă cu factor de protecţie cât mai mare, 50 SPF, cu 20 de minute înainte de expunerea la soare şi la fiecare două ore dacă expunerea se prelungeşte.
Dr. Pavelina Andrei atenţionează asupra faptului că oamenii nu trebuie să stea la soare între orele 11,00 şi 16,30, iar cei care totuşi o fac să îşi aplice cremă de protecţie.
Potrivit medicului, umbrela de plajă nu asigură o protecţie completă, razele ultraviolete trecând prin aceasta şi putând duce la arsuri solare.
În cazul în care se produce arsură solară sunt recomandate, în funcţie de stadiul arsurii antiinflamatoare nesteroidiene, aplicarea de creme emoliente şi hidratare permanentă. Dacă arsura este mai puternică şi afectează şi dermul, trebuie consultat un medic, mai afirmă specialistul.
Copiii cu vârste de până în şase luni nu trebuie expuşi deloc la soare, mai precizează dr.Andrei.