Legea privind prevenirea infecţiilor din spitale se va aplica şi în centrele de îngrijiri paliative. Amenzi de până la 20.000 lei pentru unităţile şi personalul care nu respectă măsurile de prevenţie

Legea privind prevenirea infecţiilor din spitale se va aplica şi în centrele de îngrijiri paliative. Amenzi de până la 20.000 lei pentru unităţile şi personalul care nu respectă măsurile de prevenţie

Din ianuarie 2021, România are o nouă lege (Legea nr. 3/2021) privind prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale din unităţile medicale şi din azile. Cu toate acestea, Ministerul Sănătăţii nu s-a grăbit să aplice noua lege, elaborând cu mare întârziere legislaţia secundară. Abia în februarie 2023 au fost realizate normele de aplicare a legii, iar în ianuarie 2024 a fost elaborat şi un act normativ pentru implementarea unei alte prevederi: introducerea de cursuri de formare a asistenţilor medicali pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale. Între timp, Parlamentul a modificat legea, principalele noutăţi fiind extinderea prevederilor sale şi pentru centrele de îngrijire paliativă şi introducerea de amenzi pentru unităţile şi personalul care nu respectă măsurile de prevenţie obligatorii. 

Modificarea legii nr. 3/2021 s-a realizat prin Legea nr. 184/2024, aprobată în Parlament în 12 iunie, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis în aceeaşi zi şi publicată joi în Monitorul Oficial.

Legea nr. 3/2021 se referea la prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale (IAAM), cu scopul de a creşte nivelul de siguranţă a pacienţilor internaţi în unităţile medicale şi a persoanelor asistate şi îngrijite în centre rezidenţiale pentru persoane adulte aflate în dificultate.

Modificările votate în Parlament extind prevederile legii şi asupra instituţiilor de îngrijiri paliative din România, publice sau private.

"Prezenta lege reglementează cadrul general pentru prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale, denumite în continuare IAAM, cu scopul de a creşte nivelul de siguranţă a pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice sau private, precum şi a persoanelor asistate din instituţiile medico-sociale şi de îngrijiri paliative, de stat sau private", prevede noua form[ a legii, după modificările operate în Parlament.

Potrivit actului normativ, îndeplinirea tuturor măsurilor legale pentru prevenirea şi controlul IAAM constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a reţelelor de unităţi sanitare private, a întregului personal medical şi auxiliar al acestor unităţi, precum şi a pacienţilor şi a persoanelor care accesează unităţile sanitare, instituţii medico-sociale şi de îngrijiri paliative.

În forma iniţială, în vigoare din 2021, legea prevedea că neîndeplinirea acestor măsuri "atrage sancţionarea potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei legi".

În noua formă, parlamentarii au optat pentru introducerea de sancţiuni direct în lege.

"Neîndeplinirea măsurilor (...) se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoane juridice şi de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice", prevede legea, în forma modificată.

Actul normativ subliniază că prevenirea IAAM constituie un obiectiv major naţional, întrucât aceste infecţii reprezintă principala ameninţare la adresa siguranţei pacienţilor îngrijiţi în unităţi sanitare şi instituţii medico-sociale şi de îngrijiri paliative.

În ceea ce priveşte termenele de aplicare a legii, unităţile sanitare au la dispoziţie 24 de luni pentru a organiza saloanele funcţionale conform prevederilor noului act normativ, iar Guvernul trebuie să adopte, în cel mult 90 de zile, normele de aplicare.

viewscnt