România are în prezent unul dintre cele mai mici procente din produsul intern brut (PIB) alocate Sănătăţii din Uniunea Europeană, ceea ce se traduce în realitate printr-o speranţă de viaţă mai mică, prin cel mai mare număr de decese evitabile şi printr-o calitate redusă a serviciilor medicale oferite pacienţilor în sectorul public de Sănătate. Pentru a sensibiliza factorul politic asupra acestei situaţii, Coaliţia Votez pentru Sănătate a relansat miercuri, în cadrul unei dezbateri care a avut loc la Palatul Parlamentului, campania de informare şi mobilizare publică "Votez pentru Sănătate", care îşi propune să facă din sănătate o prioritate pe agenda publică şi să genereze o schimbare concretă în sistemul de sănătate, în contextul intens electoral al anului 2024.
Campania "Votez pentru Sănătate" este o iniţiativă a societăţii civile, susţinută în prezent de 30 de organizaţii. 16 dintre ele sunt asociaţii de pacienţi şi ONG-uri, care reprezintă vocea pacienţilor români.
Iniţiatorii campaniei cer un acces mai bun la îngrijiri de sănătate la standarde europene, deziderat care nu se poate realiza fără o alocare adecvată a resurselor pentru Sănătate, de cel puţin 9% din PIB, faţă de sub 6% în prezent.
În cadrul dezbaterii au participat reprezentanţi ai autorităţilor, ai pacienţilor, manageri de spitale, medici, farmacişti, reprezentanţi ai asociaţiilor industriei farmaceutice.
Evenimentul va fi urmat de o caravană în care vor fi organizate dezbateri şi standuri informative pentru publicul larg în oraşe ca Bucureşti, Iaşi, Buzău, Craiova, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Timişoara etc.
“Pacienţii români au nevoie de mai mult. Au nevoie să simtă că au parte de îngrijiri la standarde europene, au nevoie să recâştige încrederea în sistemul de sănătate şi să vadă că nu ne mai confruntăm cu lipsuri şi neajunsuri. De aceea, această iniţiativă este esenţială pentru a fi siguri că următorii 4 ani, care vor fi dificili din punct de vedere bugetar, nu vor afecta şi mai mult pacienţii români”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), reprezentant al Coaliţiei Votez pentru Sănătate.
“Sistemul de sănătate din România este subfinanţat şi necesită măsuri suplimentare pentru creşterea finanţării actuale şi viitoare, pentru a acoperi nevoile reale ale pacienţilor şi ale sistemului de sănătate. Dincolo de acestea, este important să înţelegem de ce în România este nevoie, de fapt, de bani mai mulţi pentru sănătate. Iar răspunsul se traduce în ani de viaţă pentru noi toţi”, a declarat Cecilia Radu, preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
Totuşi, participanţii la dezbatere au atras atenţia că, pe lângă o alocare mai mare de fonduri publice pentru Sănătate, este nevoie şi de reformarea sistemului sanitar public.
"Eu aş vrea chiar 100% [din PIB pentru Sănătate, n.r.], pentru că asta este media europeană şi chiar vreau o ţară ca afară. Cu aceşti bani am putea să tindem către o finanţare mai apropiată de necesitatea reală. Noi alocăm 1.428 de euro pe an, în medie, iar ţările din Vest alocă de trei ori mai mult", a afirmat senatoarea Nicoleta Pauliuc, supravieţuitoare a cancerului, în cadrul dezbaterii.
Parlamentarul susţine necesitatea unei alocări sporite pentru Sănătate, dar şi un control mai bun al cheltuielilor publice din acest sector, în care s-au cheltuit sume foarte mari în ultimii ani.
"În ultimii 12 ani, în sistemul sanitar românesc s-au pompat aproximativ 145 de miliarde de euro. E o sumă fabuloasă, pe care nu o regăsim în infrastructură, în investiţii sau în starea de sănătate a populaţiei. Inclusiv pentru acest aspect, cred că ar trebui să dezbatem serios pentru a vedea dacă nu cumva şi priorităţile trebuie setate mai bine", a afirmat Nicoleta Pauliuc.
"De multe ori, banii scapă printre crăpături şi ne trezim că nu ştim unde au ajuns. (...) Fără o reformă a sistemului de sănătate, degeaba alocăm 9% [din PIB]", a completat senatoarea.
Situaţia actuală a Sănătăţii în România
Potrivit coaliţiei, finanţarea sănătăţii din surse publice în România este de doar 4,5% din PIB în 2024, procent identic cu cel din 2023 şi aproape egal cu nivelul din 2018, în timp ce media europeană a cheltuielilor publice pentru sănătate este 9% din PIB.
Subfinanţarea se traduce în realitatea de zi cu zi în numărul mare de români care mor din cauza unor boli ce ar putea fi tratate sau prevenite. Astfel, atât rata mortalităţii prin cauze tratabile, cât şi cea a mortalităţii evitabile în România se situează cu mult peste mediile UE.
De asemenea, speranţa de viaţă a românilor este a treia cea mai scăzută din U.E., de 75,3 ani, faţă de 80,7 ani, media europeană. Un român ajuns la 65 de ani, fie bărbat, fie femeie, mai are în faţă doar 4 ani de viaţă sănătoasă, de două ori mai puţin faţă de media europeană.
Drept urmare, sănătatea reprezintă o prioritate pentru populaţia din România: 99% dintre români consideră că sănătatea trebuie să fie prioritate pe agenda publică, potrivit studiului „Sănătatea ca prioritate în România”.
Manifestul campaniei prevede 9 principii cheie:
1. 9% pentru Sănătatea Nouă. Alocarea adecvată a bugetului pentru sănătate: 9% din Produsul intern brut (PIB).
2. Pentru pacienţi, fiecare zi contează! Accesul timpuriu la servicii de prevenţie şi diagnostic, la servicii medicale şi la medicamentele şi tehnologiile medicale salvatoare de vieţi este vital.
3. Reducerea deceselor cauzate de bolile prevenibile şi tratabile pentru a atinge o speranţă de viaţă la nivelul european, prin educaţie, prevenţie, management corect de caz, acces la timp la tratament inovativ, în cazul bolilor cu impact major.
4. Eficientizarea finanţării sănătăţii şi a colectărilor la fondul de asigurări de sănătate.
5. Transparentizarea cheltuielilor din Sănătate şi folosirea unor indicatori de performanţă. Este important să implementăm sisteme care să conducă la politici în domeniul sănătăţii bazate pe dovezi.
6. Abordare proactivă şi multianuală a modului de finanţare a sănătăţii. Sănătatea şi inovaţia medicală sunt investiţii în Sănătatea Românilor.
7. Personalul medico - sanitar trebuie să rămână în România.
8. Redefinirea şi valorizarea rolului medicilor şi farmaciştilor! O valorizare mai mare a medicinii primare şi reducerea presiunilor asupra personalului din spitale. Consolidarea şi revalorizarea rolului farmaciştilor în cadrul sistemului de sănătate.
9. Digitalizarea sănătăţii.
Despre Campania Votez pentru Sănătate
Votez pentru Sănătate este o campanie de informare şi implicare publică, lansată în octombrie 2016, la iniţiativa Coaliţiei „Votez pentru sănătate”, care îşi propune să facă din sănătate o prioritate pe agenda publică şi să genereze o schimbare concretă în sistemul de sănătate.
De-a lungul anilor, Coaliţia a implementat multiple activităţi: campanii publice, dezbateri şi mese rotunde, campanie mass-media şi social media, materiale de informare şi a strâns alături sute de mii de oameni pentru o cauză comună: Sănătatea Românilor.